Subiectul a revenit în atenția publică după ce o fostă studentă de la Universitatea Cornell, identificată în documentele instanței drept Jane Doe, a dat în judecată instituția. În plângerea ei, femeia susține că în octombrie 2024 a fost drogată și violată de șapte studenți într-o casă de fraternitate. Poliția campusului a anchetat incidentul și a trimis dosarul procurorului local. Deși ancheta penală nu s-a soldat cu acuzații, raportul studentei a declanșat procedura Title IX la Cornell. Conform documentelor, în mai 2025 s-au ținut cel puțin douăsprezece audieri în fața unui panel format din profesori și angajați ai universității.
Cornell a transmis un comunicat în care precizează că investigația a durat „câteva luni”. În urma ei, au existat expulzări și suspendări, iar capitolul de fraternitate implicat „a fost închis în 2024 și rămâne interzis pe campus”.
Aici intervine o distincție pe care puțini o înțeleg, dar care schimbă complet ecuația. Beth Gellman-Beer, care a lucrat aproape două decenii în Oficiul pentru Drepturi Civile din cadrul Departamentului de Educație al SUA, explică limpede: „Rolul școlii în cadrul Title IX, spre deosebire de procedurile penale, este să stabilească dacă persoana acuzată de agresiune sexuală ar trebui să rămână pe campus. Școlile nu decid dacă cineva va ajunge la închisoare. Responsabilitatea școlii este să asigure un mediu sigur și incluziv, în care toți studenții au acces la mediul educațional.”
Cu alte cuvinte, Title IX nu înlocuiește justiția penală, ci funcționează în paralel cu ea. Și, pentru că standardul probei este mai scăzut decât într-un dosar penal, procedura poate deveni o a doua cale prin care un student își caută dreptatea atunci când procurorii nu merg mai departe cu cazul. În funcție de gravitatea incidentului, consecințele pot include suspendarea sau expulzarea celui acuzat, dar și măsuri aparent mărunte care contează enorm pentru victimă: mutarea într-un alt cămin, un ordin de „fără contact”, sau un program de lucru astfel încât victima și agresorul să nu ajungă să lucreze în același timp. Scopul, spune Gellman-Beer, este ca victima să poată merge în continuare la cursuri.
Dar tocmai aici lucrurile se complică. În ultimii ani, modul în care Title IX este pusă în practică a devenit un adevărat teren de bătălie politică. În 2020, administrația Trump a ridicat standardul probei și a impus școlilor să organizeze „audieri în direct, cu interogatoriu încrucișat” – printre alte modificări. Administrația Biden a încercat să extindă legea, incluzând protecții pentru studenții LGBTQ și eliminând obligația audierilor, pe motiv că aceasta descuraja studenții să raporteze incidentele. Iar acum, administrația Trump a anulat aceste protecții suplimentare și a revenit la versiunea din 2020 a legii.
Acest du-te-vino a creat o confuzie profundă în universități. „Este adesea un proces defectuos”, spune Carolin Guentert, avocată care a reprezentat victime în cazuri Title IX ce implicau acuzații de agresiune sexuală. „Coordonatorii Title IX sau persoanele însărcinate cu investigarea acestor situații nu au pregătirea adecvată și nu sunt întotdeauna informate despre traumă”, explică ea. „Reglementările se schimbă atât de repede, încât politicile școlilor trebuie să țină pasul.” Rezultatul, spune avocata, poate fi un anchetator „în dezacord cu propriile politici ale școlii”.
Și mai tăios sună răspunsul ei la întrebarea pe care mulți o pun de fiecare dată când izbucnește un astfel de scandal: cum se poate întâmpla asta la o instituție atât de prestigioasă? „Aud multă lume întrebându-se: cum s-a putut întâmpla asta la o instituție atât de elitistă? Iar răspunsul este că se întâmplă peste tot, tot timpul.”
Cifrele de la Cornell par să-i dea dreptate. Un sondaj realizat în 2025 a arătat că mai mult de una din trei studente de la nivel de licență a raportat că a trecut printr-o agresiune sexuală la un moment dat în timpul studiilor acolo – în creștere față de 23% în 2023. Universitatea a creat un grup de lucru care să vină cu recomandări pentru reducerea violenței sexuale pe campus, printre care mai multe informații despre sexualitate și proceduri specifice școlii pentru raportarea comportamentului.
Istoric, un student care considera că universitatea sa nu l-a protejat, neaplicând Title IX, putea depune o plângere la Oficiul pentru Drepturi Civile (OCR) al Departamentului de Educație, ceea ce declanșa o investigație. Însă administrația Trump, în efortul de a desființa Departamentul de Educație, a redus drastic acest oficiu, transferând mulți dintre avocații săi către Departamentul de Justiție. În plus, administrația a direcționat aplicarea Title IX mult mai puternic către identitatea de gen și politicile privind sportivii transgender. În 2025, OCR nu a ajuns la nicio soluționare în aceste cazuri – un semnal îngrijorător pentru cineva care speră că instituțiile federale mai pot interveni atunci când campusul eșuează.
Ce rămâne, în final, este o lege care ar trebui să fie un scut, dar care ajunge prea des un labirint. Pentru studentele care îndrăznesc să depună plângeri, drumul e presărat cu audieri, anchete, schimbări de reguli și, uneori, cu sentimentul că sistemul le tratează ca pe o problemă administrativă, nu ca pe o traumă reală. Iar întrebarea care planează rămâne aceeași de cincizeci de ani: cât de mult protejează, de fapt, o lege atunci când aplicarea ei depinde de cine stă la putere?
De ce este important:
Title IX este piatra de temelie a protecției studenților împotriva discriminării și violenței sexuale în sistemul educațional american, dar soarta ei depinde acum de cicluri politice care se schimbă la fiecare patru ani. Cazul de la Cornell – și cifrele care arată că una din trei studente a trecut printr-o agresiune sexuală – demonstrează că legea, oricât de bine intenționată, nu poate compensa lipsa de pregătire, de resurse și de voință instituțională. Reducerea Oficiului pentru Drepturi Civile și reorientarea aplicării Title IX către teme ideologice slăbesc exact mecanismul care ar trebui să țină universitățile responsabile. Pentru victime, asta înseamnă mai puține căi de atac, mai multă confuzie și un mesaj periculos: că siguranța pe campus este negociabilă. Iar când o lege federală devine un teren de luptă politică, cei care plătesc prețul sunt, de fapt, studenții.
