Ideea de bază e simplă și, recunosc, delicioasă. „War” vrea să fie un serial antologic despre două firme de avocatură londoneze care se urăsc reciproc. Fiecare sezon va trata un caz diferit. Primul sezon se învârte în jurul despărțirii dintre Morgan Henderson și Carla Duval, un cuplu de vedete pe care unul dintre avocați îl anunță, fără nicio urmă de modestie, că va deveni „cel mai mare proces de divorț din istoria juridică britanică”.
Morgan, interpretat de Dominic West, este un mogul din tehnologie. Nu e polițist, nu e prinț, dar West rămâne fidel unui tipar care l-a făcut celebru: bărbatul care se simte victima propriilor decizii. Îmi vine în minte replica lui Jimmy McNulty din „The Wire” — „Ce dracu’ am făcut?” — rostită nu ca o întrebare sinceră, ci ca o indignare. „De ce sunt certat? Ce am făcut?” West aduce același amestec de aroganță și nedumerire și în rolul lui Morgan, un om care nu-și vede niciodată propria amprentă pe dezastrul pe care îl lasă în urmă, nici măcar în căsnicie.
Soția lui, Carla, este o actriță de calibru A, jucată de Sienna Miller, a cărei faimă începe să scârțâie pe măsură ce anii trec — o realitate pe care Hollywoodul o știe prea bine, dar despre care preferă să nu vorbească. În primul episod, ambii par conștienți că mariajul lor e pe terminate, dar nimeni nu a făcut încă un pas — cel puțin nu deschis. Apoi, la o cină unde Morgan primește un premiu, fără Carla, el zărește o femeie frumoasă în mulțime. Lucrurile evoluează. Cineva acționează. Și de aici începe războiul.
Morgan lucrează cu o firmă veche, respectabilă, numită Cathcarts — interioare din lemn închis, miros de tradiție și de bani vechi — unde este reprezentat de înfricoșătorul St. John Smallwood, interpretat cu o răutate încântătoare de Pip Torrens. Carla, în schimb, a angajat o firmă tânără, Taylor & Byrne — pereți de sticlă, mobilă contemporană, energie de startup — condusă de cuplul căsătorit Serena și Nick, jucați de Phoebe Fox și James McArdle.
În prima oră îl cunoaștem și pe Johnny, un tânăr avocat interpretat de Archie Renaux, care, din motive inițial neclare, a fugit de la o firmă din Manhattan ca să se întoarcă la Londra. Acum își caută de lucru, servește la mese și încearcă să țină pe linia de plutire o relație cu o iubită tot mai frustrată. Johnny e disperat, iar în cercurile în care ajunge, disperarea nu e niciodată un avantaj. Bineînțeles, ajunge să dea interviuri la ambele firme. Până la finalul primului episod, știm deja că prezența lui va influența cursul lucrurilor de ambele părți ale cazului.
Serialul a fost creat de George Kay, omul din spatele dramei de acțiune „Hijack”, cu Idris Elba, și al istețului „Lupin”. Kay aduce și aici o viteză narativă care te ține lipit de ecran. Mare parte din „War” e construită din ingredientele clasice ale dramelor juridice de scandal: intrigi, răsturnări de situație, martori care apar sau nu, documente pierdute, găsite și scoase la iveală exact la momentul potrivit.
Faptul că avocații sunt și oameni contează doar pe alocuri. De partea Taylor & Byrne, există puțină atenție acordată vieții domestice a Serenei și a lui Nick. De partea Cathcarts, aproape că nu există nicio dovadă că St. John sau vreunul dintre partenerii cu fața de piatră se gândesc la altceva decât să-și zdrobească adversarul și să treacă la următorul. Și totuși, dincolo de toate astea, rămâne povestea lui Morgan și a Carlei, doi oameni care cândva s-au iubit cu adevărat și care descoperă foarte repede că ultimul lucru care interesează pe cineva dintre avocații lor este protejarea relației amiabile care le-a mai rămas — nici măcar de dragul fiului Carlei, pentru care Morgan a fost un tată vitreg implicat și iubitor.
Dimpotrivă, avocații consideră că e obligația lor — și, uneori, recunosc, plăcerea lor — să se angajeze într-o distrugere totală a celeilalte părți. Aici stă, de fapt, miezul serialului: nu în cine câștigă, ci în cât de mult sunt dispuși oamenii să sacrifice din ce le-a mai rămas omenesc pentru a nu pierde.
Ce face „War” să funcționeze atât de bine este combinația dintre distribuție și ton. Dominic West și Sienna Miller au o chimie care nu are nevoie de scene lungi de dragoste ca să te convingă că între ei a existat ceva real. Pip Torrens fură fiecare scenă în care apare, cu o eleganță rece care te face să zâmbești chiar când ar trebui să te înfiori. Iar Archie Renaux, în rolul lui Johnny, aduce exact acea notă de vulnerabilitate de care un astfel de serial are nevoie ca să nu devină doar o paradă de costume scumpe și replici tăioase.
Serialul nu se ferește nici de partea urâtă a lucrurilor. Divorțul nu e prezentat ca o eliberare romantică, ci ca o mașinărie care macină tot: relații, reputații, copii, ani de viață împreună. Avocații nu sunt eroi, sunt operatori. Iar clienții, oricât de simpatici sau de detestabili ar fi, devin treptat simple piese pe tabla de șah a altcuiva.
Dacă vă plac dramele juridice cu miză mare, dar și poveștile despre oameni care se destramă frumos și urât în același timp, „War” merită atenția. E genul de serial care nu inventează nimic nou, dar ia tot ce știe că funcționează și îl execută cu o siguranță care te face să uiți că ai mai văzut asta de o sută de ori. Iar asta, în televiziune, e deja o performanță.
De ce este important:
„War” contează pentru că readuce în prim-plan un tip de dramă pe care HBO o stăpânește ca nimeni altul: aceea în care scandalul, banii și orgoliul se amestecă într-un cocktail pe care îl urmărești cu o plăcere vinovată, dar care spune ceva sincer despre felul în care funcționează relațiile atunci când sunt puse sub presiune. Serialul nu e doar despre un divorț de vedete; e despre cât de repede se transformă iubirea în strategie juridică, despre cum instituții respectabile devin mașini de distrus vieți, și despre prețul pe care îl plătesc copiii prinși la mijloc. Într-o epocă în care tot mai multe povești despre putere și bani ajung pe ecrane, „War” aduce un reminder incomod: nimeni nu iese curat dintr-un război, nici măcar când câștigă.
