Angie Lowery, o femeie de 44 de ani din Lumberton, își cultivă propria grădină în spatele casei, unde crește dovlecei, ceapă, cartofi și verdeață. Pentru ea, această grădină nu este doar un hobby, ci o luptă pentru viață. Mamă a patru copii și bunică, Angie a fost diagnosticată cu obezitate și diabet, iar tratamentul zilnic cu insulină părea să fie singura ei opțiune. Când primul ei nepot s-a născut în 2024, și-a imaginat un sfârșit similar cu cel al tatălui ei biologic: injecții zilnice, dializă acasă și un atac de cord la 63 de ani. „Dacă nu slăbesc, dacă nu îmi schimb obiceiurile alimentare, mă va doborî”, și-a spus ea. Așa că a extins grădina, a renunțat la mâncarea prăjită și la băuturile zaharoase, a început să se miște mai mult. În doi ani, a pierdut 120 de kilograme și a renunțat la pastilele de insulină.
Povestea lui Angie este una de speranță, dar și un simbol al eșecurilor sistemice. Comitatul Robeson, unde locuiesc majoritatea celor 55.000 de membri ai tribului Lumbee, este unul dintre cele mai sărace din Statele Unite și se clasează printre cele mai proaste în ceea ce privește sănătatea. Ratele bolilor de inimă, diabetului și tulburărilor de consum de substanțe sunt printre cele mai ridicate din stat. Mai mult de jumătate dintre rezidenți sunt înscriși în Medicaid, cel mai mare procent din toate comitatele Carolinei de Nord.
Recunoașterea federală a tribului Lumbee a fost sărbătorită cu lacrimi de bucurie. Liderii tribali, inclusiv președintele John Lowery, au declarat că „cel mai mare beneficiu” va fi accesul la Serviciul Indian de Sănătate (IHS) – clinici, spitale și finanțare pentru a crea propriul sistem medical. Dar realitatea este că IHS este cronic subfinanțat de zeci de ani. Grupul de lucru bugetar al agenției estimează că anul acesta lipsesc aproape 55 de miliarde de dolari pentru a acoperi nevoile. Iar tăierile recente ale administrației Trump au agravat situația: aproape 1.000 de angajați IHS au fost concediați, iar bugetul propus pentru 2027 reduce cu peste 150 de milioane de dolari programul de combatere a diabetului în rândul nativilor americani.
Pentru majoritatea membrilor Lumbee, cea mai apropiată unitate IHS se află la peste două ore de mers cu mașina, într-un alt stat. Biroul Bugetului Congresului a estimat în 2022 că tribul ar putea primi 247 de milioane de dolari în plus pe patru ani de la IHS, dar acești bani sunt departe de a fi suficienți. „Niciunul dintre noi nu poate depinde doar de IHS, pentru că pur și simplu nu avem resursele în acest sistem”, spune Donald Warne, medic și cercetător la Centrul Johns Hopkins pentru Sănătate Indigenă, membru al tribului Oglala Lakota. „Dar este un punct de plecare excelent.”
Andrea Blackburn, medic în Lumberton și membră a tribului, povestește că acum 18 ani a învățat că pacienții cu anumite nume de familie „sunt adesea trimiși direct la cateterism cardiac”. Numele comune Lumbee erau asociate cu boli. „Aproape două decenii mai târziu, vă pot spune că realitatea nu s-a schimbat”, a declarat ea într-o audiere publică. Pentru ea, statisticile nu sunt doar cifre: „Aceștia sunt pacienții mei. Acestea sunt familiile noastre.”
Pentru a compensa lipsurile, tribul va trebui să se bazeze pe alte surse de venit permise acum prin recunoaștere, cum ar fi un cazinou. Dar până atunci, oamenii ca Angie Lowery își iau sănătatea în propriile mâini. Ea speră că o dietă sănătoasă va rupe ciclul familial și îi va permite să trăiască suficient pentru a-și cunoaște nepoții. Și-a adus și familia alături: fiica ei adolescentă a slăbit 35 de kilograme, iar ceilalți doi copii sunt acum „fani ai sănătății”.
De ce este important:
Această situație evidențiază o problemă sistemică gravă: deși recunoașterea federală a triburilor native este un pas important, ea nu garantează automat accesul la o asistență medicală adecvată. Subfinanțarea cronică a IHS și tăierile bugetare recente lasă comunități întregi fără resursele necesare pentru a combate boli cronice precum diabetul și bolile de inimă. Povestea lui Angie Lowery arată că, în lipsa unor soluții sistemice, oamenii sunt forțați să găsească singuri soluții, ceea ce nu este sustenabil. Este un semnal de alarmă pentru factorii de decizie că recunoașterea formală trebuie însoțită de finanțare reală și accesibilă.
