„Acordul va fi aprobat, dar este total condiționat de aderarea Arabiei Saudite la foarte respectatele și de succesul Acorduri Avraam”, a scris Trump. Arabia Saudită nu a răspuns imediat acestei afirmații. O eventuală acceptare a normalizării relațiilor cu Israelul ar reprezenta o schimbare majoră de direcție pentru Riad, care s-a opus mult timp unei astfel de perspective, mai ales în contextul războiului genocidar al Israelului în Gaza.
Anunțul inițial al Departamentului Energiei, făcut miercuri, menționa semnarea unui „acord de cooperare nucleară pașnică” și a unui „acord bilateral de garanții” legat de lansarea unui program nuclear civil. Mai multe rapoarte media americane au sugerat că acordul ar permite Arabiei Saudite să îmbogățească uraniu pe teritoriul propriu, în loc să importe combustibil nuclear. O astfel de prevedere ar reprezenta o abatere majoră de la modul în care Washingtonul a abordat programele nucleare civile în străinătate, opunându-se de mult timp furnizării de tehnologie și cunoștințe de îmbogățire către țări care nu le dețin deja.
Însă, în declarația sa de joi, Trump a părut să nege aceste rapoarte, scriind, fără alte detalii: „Nu va exista nicio îmbogățire a materialului!” și „Statele Unite nu se opun instalațiilor nucleare civile (neîmbogățite)”. Această contradicție a stârnit și mai multe întrebări. Îmbogățirea uraniului nu este interzisă prin Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare (NPT), la care atât SUA, cât și Arabia Saudită sunt părți semnatare. Îmbogățirea este necesară pentru a crea combustibil nuclear, dar, atunci când este realizată la un nivel mult mai ridicat, reprezintă și baza pentru fabricarea armelor nucleare.
Contextul regional este exploziv. Îmbogățirea uraniului de către Iran a fost o justificare majoră pentru războiul SUA-Israel, lansat pe 28 februarie. Teheranul a susținut mult timp că nu urmărește o armă nucleară, considerând dreptul la îmbogățire o chestiune de suveranitate. Arabia Saudită a căutat de mult timp un program nuclear civil, pe măsură ce încearcă să-și reducă dependența de combustibilii fosili. Totuși, grupurile de neproliferare nucleară au criticat dur pactul anunțat miercuri, mai mulți parlamentari americani avertizând că ar putea duce la o cursă a înarmării nucleare în Orientul Mijlociu, mai ales dacă acordul ar permite îmbogățirea internă. Unii au avertizat că ar putea stimula Iranul să caute arme nucleare.
Israelul, la rândul său, este evaluat de ani de zile ca deținând arme nucleare, deși guvernul american a menținut mult timp o politică de ambiguitate față de acest aliat. Turcia, Egiptul și Emiratele Arabe Unite mențin infrastructură nucleară civilă în diferite grade. Reporterul Al Jazeera de la Washington, Mike Hanna, a spus că cea mai recentă afirmație a lui Trump despre Acordurile Avraam a aruncat și mai multă confuzie asupra acordului. „Acest lucru... nu pare să facă parte din acordul original”, a spus el. „Așadar, apar multe întrebări și, fără îndoială, vor fi multe întrebări în Congres.”
Mai multe țări arabe au acceptat să normalizeze relațiile cu Israelul ca parte a Acordurilor Avraam, semnate inițial de Emiratele Arabe Unite și Bahrain în decembrie 2020, în timpul primului mandat al lui Trump. Această mișcare a făcut ca cele două țări să fie primele din regiune care au recunoscut Israelul de la Iordania în 1994. Marocul și Sudanul au semnat, de asemenea, acordurile, deși Sudanul nu le-a ratificat. În ciuda faptului că acordurile rămân în vigoare, relațiile Israelului cu semnatarii s-au prăbușit pe fondul războiului genocidar din Gaza. Înainte de conflict, acordurile au fost criticate pe scară largă pentru că ocolesc problema palestiniană.
Atât Trump, cât și administrația fostului președinte Joe Biden au împins ani de zile cu vehemență ca Arabia Saudită să adere la acorduri. Acum, Trump pare să folosească acordul nuclear ca pârghie pentru a forța mâna Riadului. Însă, într-o regiune unde încrederea este fragilă, iar războiul din Gaza a inflamat spiritele, o astfel de condiționare ar putea avea efecte contrare. Arabia Saudită, condusă de prințul moștenitor Mohammed bin Salman, a încercat să-și echilibreze relațiile cu Washingtonul, Beijingul și Moscova, iar o normalizare cu Israelul în acest moment ar putea fi percepută ca o trădare a cauzei palestiniene.
Analizând declarațiile lui Trump, observăm o strategie tipică: folosirea unor acorduri economice și tehnologice pentru a obține concesii geopolitice. Însă, în cazul de față, miza este mult mai mare decât o simplă înțelegere comercială. Un program nuclear civil saudit, mai ales cu posibilitatea îmbogățirii interne, ar putea declanșa o cursă a înarmării în Orientul Mijlociu, cu Iranul și Israelul deja implicate într-un conflict rece nuclear. De asemenea, ar putea submina eforturile de neproliferare la nivel global, oferind un precedent periculos pentru alte state care doresc tehnologie nucleară.
Pe de altă parte, Trump pare să încerce să-și revendice un succes diplomatic major înaintea alegerilor din 2028, readucând în prim-plan Acordurile Avraam, pe care le consideră una dintre marile sale realizări. Însă, realitatea de pe teren este diferită: războiul din Gaza a erodat orice speranță de normalizare rapidă, iar Arabia Saudită a insistat că orice acord cu Israelul trebuie să includă o soluție viabilă pentru statul palestinian.
În concluzie, declarația lui Trump adaugă un nou strat de incertitudine unui acord deja controversat. Rămâne de văzut dacă Riadul va ceda presiunilor sau va continua să-și urmeze propria agendă, într-un joc de șah geopolitic în care fiecare mișcare contează.
De ce este important:
Acest subiect este crucial deoarece pune în lumină modul în care marile puteri folosesc acordurile tehnologice și economice ca instrumente de influență geopolitică. Un acord nuclear cu Arabia Saudită, mai ales unul care ar permite îmbogățirea uraniului, ar putea declanșa o cursă a înarmării nucleare în Orientul Mijlociu, cu consecințe devastatoare pentru securitatea globală. De asemenea, condiționarea de normalizarea cu Israelul arată cât de mult rămâne problema palestiniană în centrul oricărei discuții regionale, iar ignorarea ei ar putea alimenta și mai mult instabilitatea. Pentru cititorii români, acest caz oferă o lecție despre complexitatea relațiilor internaționale și despre cum deciziile luate la mii de kilometri distanță pot avea ecouri globale.
