Grandin subliniază că politica lui Trump nu este doar o continuare a unor tendințe anterioare, ci o redefinire agresivă a intereselor americane. „Asistăm la o revenire la tactici din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, când Statele Unite foloseau forța militară și sancțiunile pentru a-și impune voința în emisfera vestică”, afirmă istoricul. El face referire la loviturile militare recente, cum ar fi raidurile împotriva cartelurilor de droguri din Mexic și amenințările cu intervenția în Venezuela, ca exemple ale acestei abordări dure.
Un element cheie al acestei strategii este utilizarea sancțiunilor economice ca armă politică. Administrația Trump a intensificat sancțiunile împotriva Cubei, Venezuelei și Nicaraguei, vizând nu doar guvernele, ci și sectoare întregi ale economiilor locale. „Sancțiunile nu mai sunt doar un instrument diplomatic, ci un mijloc de a destabiliza regimuri considerate ostile”, explică Grandin. El adaugă că această abordare are efecte devastatoare asupra populațiilor civile, care suferă de pe urma lipsei de alimente, medicamente și combustibil.
Presiunile politice sunt un alt pilon al noii politici. Washingtonul a folosit amenințări cu retragerea ajutorului economic și a sprijinului pentru organizații internaționale pentru a forța guvernele din America Latină să adopte poziții favorabile intereselor americane. De exemplu, Mexicul a fost presat să intensifice măsurile împotriva migrației, iar țări precum Honduras și Guatemala au fost amenințate cu sancțiuni dacă nu cooperează în gestionarea fluxurilor de refugiați.
Grandin consideră că această politică este alimentată de o combinație de factori interni și externi. Pe plan intern, Trump încearcă să mobilizeze baza sa electorală printr-o retorică dură împotriva imigrației și a „amenințărilor” din America Latină. Pe plan extern, administrația vede regiunea ca pe un câmp de luptă împotriva influenței Chinei și Rusiei, care au extins recent parteneriatele economice și militare cu țări precum Venezuela și Cuba.
„Există o percepție la Washington că America Latină este un teritoriu pierdut, iar Trump vrea să o recupereze cu orice preț”, spune Grandin. El avertizează însă că această abordare riscă să izoleze Statele Unite în regiune și să întărească regimurile autoritare, care pot folosi sancțiunile și presiunile pentru a mobiliza sprijin intern.
Un exemplu elocvent este Venezuela, unde sancțiunile americane au contribuit la prăbușirea economică, dar nu au reușit să înlăture regimul lui Nicolás Maduro. Dimpotrivă, Maduro a folosit retorica anti-imperialistă pentru a-și consolida puterea. „Sancțiunile nu funcționează întotdeauna așa cum speră Washingtonul. Ele pot crea efecte contrare, întărind regimurile pe care încearcă să le slăbească”, avertizează istoricul.
În Mexic, loviturile militare împotriva cartelurilor au generat controverse, deoarece au dus la creșterea violenței și la încălcări ale suveranității. Guvernul mexican a protestat oficial, dar a fost forțat să accepte cooperarea din cauza presiunilor economice. „Trump tratează America Latină ca pe o curte din spate, ignorând suveranitatea și demnitatea națiunilor”, comentează Grandin.
Pe termen lung, această politică ar putea avea consecințe grave pentru relațiile dintre Statele Unite și vecinii săi sudici. Grandin sugerează că America Latină ar putea căuta alternative la dependența de Washington, întorcându-se către China sau Uniunea Europeană. „Dacă Trump continuă pe această cale, riscă să piardă influența pe care Statele Unite au avut-o în regiune timp de un secol”, conchide el.
În concluzie, politica lui Trump în America Latină reprezintă o întoarcere la tactici imperialiste, cu accent pe forță și coerciție. Deși poate oferi câștiguri pe termen scurt pentru administrația americană, riscurile pe termen lung sunt semnificative, inclusiv izolarea diplomatică și întărirea regimurilor autoritare. Rămâne de văzut dacă această strategie va supraviețui după alegerile din 2024 sau dacă va fi abandonată în favoarea unei abordări mai diplomatice.
