Africa a eliminat poliomielita sălbatică, iar Kenya nu a mai raportat niciun caz din 2013. Cu toate acestea, o tulpină derivată din vaccin poate circula în continuare în comunitățile unde prea puțini copii sunt imunizați. Vaccinul oral antipolio conține un virus slăbit, care, în condiții de igienă precară și acoperire vaccinală scăzută, poate muta și redeveni periculos. Acest risc persistă în special în zonele rurale și nomade ale Kenyei, unde accesul la servicii medicale este limitat.
În Nairobi, autoritățile sanitare testează de rutină apele uzate pentru a depista prezența poliovirusului, adesea înainte ca pacienții să dezvolte simptome. „Informațiile colectate de voluntarii comunitari din județele cu risc ridicat, precum Turkana și Samburu, ne permit să răspundem rapid cu intervenții țintite”, explică dr. Galm Glelo, coordonatorul național al programului de supraveghere a poliomielitei din Ministerul Sănătății. Totuși, supravegherea apelor uzate are limite: funcționează doar acolo unde există rețele de canalizare. În nordul slab populat al Kenyei, unde nu există puncte de prelevare, căutarea virusului depinde exclusiv de voluntarii comunitari.
Acești voluntari nu așteaptă ca bolnavii să ajungă la centrele medicale. Ei investighează direct cazurile de paralizie flască acută (AFP) și colectează probe de scaun pentru a determina dacă poliovirusul circulă în comunități izolate. Vestea că un copil a încetat brusc să meargă sau și-a pierdut mobilitatea unui membru se răspândește rapid din sat în sat, trecând de la vecini la bătrâni și lideri locali, cu mult înainte de a ajunge la lucrătorii medicali. Lemarkat urmărește fiecare indiciu, adesea călătorind ore întregi până la familii izolate. Înainte de a aborda părinții, el caută sprijinul bătrânilor satului, al șefilor administrativi sau al liderilor religioși, pentru a liniști comunitățile și a câștiga încrederea lor.
Timpul este critic. Lucrătorii medicali trebuie să colecteze două probe de scaun în termen de 14 zile de la debutul paraliziei, pentru a maximiza șansele de detectare a virusului. „Este o cursă contra cronometru. Dacă ajungem prea târziu, putem pierde ocazia de a confirma dacă poliomielita este responsabilă”, spune Lemarkat. Un caz ratat poate permite transmiterea să continue neobservată, în special în comunitățile unde copiii ajung rareori la unitățile sanitare.
Supravegherea este și mai dificilă de-a lungul graniței Kenyei cu Somalia, pe care familiile pastorale o traversează frecvent în căutarea apei și a pășunilor. „Comunitățile nomade se deplasează constant înainte și înapoi peste aceste frontiere invizibile, complet indiferente la jurisdicțiile regionale de sănătate”, explică dr. Emmanuel Okunga, șeful supravegherii bolilor la Ministerul Sănătății din Kenya. Câștigarea încrederii acestor comunități este adesea la fel de importantă ca și accesul fizic la ele. Părinții pot fi suspicioși față de străini sau de procedurile medicale necunoscute, ceea ce face dificilă convingerea lor de a permite recoltarea probelor de scaun de la copii.
Lemarkat a petrecut peste cinci ani construind relații cu familii din întreaga regiune și știe cât de ușor se poate pierde această încredere. „Dacă un voluntar nu gestionează aceste conversații cu respect și grijă absolută, o familie poate pur și simplu să-și strângă adăpostul și să dispară în sălbăticie înainte de a putea fi colectată o probă”, spune el. Coordonarea transfrontalieră este esențială. „Echipele de pe ambele părți ale graniței trebuie să se miște în tandem perfect pentru a se asigura că niciun copil migrant nu scapă nedetectat”, adaugă dr. Pius Mutuku, de la Centrul de Operațiuni de Urgență în Sănătate Publică al Ministerului Sănătății.
Fiecare caz investigat de Lemarkat ajută autoritățile să determine dacă poliovirusul circulă încă și să răspundă înainte de a se răspândi. Pentru toate testele de laborator, supravegherea apelor uzate și coordonarea transfrontalieră, efortul final al Kenyei împotriva poliomielitei depinde încă de oameni dispuși să urmărească zvonuri pe distanțe vaste, adesea acolo unde drumurile se termină și semnalele telefonice dispar. Pentru Lemarkat, există întotdeauna un alt caz de investigat, o altă familie de vizitat și o altă comunitate de ajuns. „Este multă muncă, dar merită efortul. Trebuie să salvăm fiecare copil. Copiii sunt viitorul nostru”, conchide el.
De ce este important:
Acest articol evidențiază rolul crucial al voluntarilor comunitari în eradicarea poliomielitei, o boală care, deși eliminată în formă sălbatică, poate reapărea din cauza tulpinilor derivate din vaccin. În zonele izolate, unde infrastructura medicală lipsește, acești voluntari sunt singura modalitate de a detecta și opri transmiterea virusului. Povestea lui Eroi Lemarkat arată că lupta împotriva bolilor nu se câștigă doar în laboratoare, ci și în teren, prin încredere, perseverență și dedicare. Fără acești „vânători” de poliomielită, riscul reapariției bolii rămâne real, iar copiii din comunitățile nomade ar fi cei mai vulnerabili.
