Cu toate acestea, în timp ce imaginile cu clădiri prăbușite și oameni scoși dintre dărâmături domină știrile internaționale, o altă dramă se desfășoară în umbră: regimul autoritar al președintelui Nicolás Maduro folosește dezastrul natural ca pretext pentru a întârzia și mai mult orice discuție serioasă despre alegeri libere și corecte. De la alegerile fraudate din 2018, Venezuela trăiește sub un regim tot mai represiv, cu opozanți închiși, presa cenzurată și economia în colaps. Cutremurele au oferit guvernului o scuză convenabilă pentru a suspenda orice dialog politic și a concentra toate resursele pe „starea de urgență națională”.
Liderii opoziției, inclusiv Juan Guaidó, care fusese recunoscut de peste 50 de țări ca președinte interimar, au încercat să atragă atenția asupra necesității unui calendar electoral. Dar acum, cu străzile pline de corturi și echipe de salvare, mesajele lor par să se piardă în zgomotul sirenelor și al elicopterelor. „Nu putem vorbi despre democrație când oamenii mor sub dărâmături”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului, într-o încercare de a minimaliza protestele. În realitate, însă, regimul a folosit aceeași tactică și în trecut: în 2010, după inundații masive, și în 2012, după o explozie la o rafinărie, guvernul a declarat stare de urgență și a amânat alegerile locale.
Experții în politică venezueleană avertizează că această amânare ar putea fi fatală pentru speranțele democratice. „Cu cât trece mai mult timp fără alegeri, cu atât regimul se consolidează. Maduro știe că nu poate câștiga într-un scrutin liber, așa că va folosi orice criză pentru a rămâne la putere”, explică María Corina Machado, o analistă politică din Caracas. În plus, ajutorul internațional pentru reconstrucție riscă să fie deturnat de către guvern, așa cum s-a întâmplat și în trecut cu fondurile pentru programe sociale. Statele Unite și Uniunea Europeană au promis deja pachete de asistență, dar condiționate de progrese democratice – condiții pe care Maduro le respinge ca „ingerință străină”.
Pe de altă parte, populația, epuizată de ani de criză economică, hiperinflație și migrație în masă, pare să fie mai preocupată de supraviețuirea imediată decât de idealuri politice. „Nu mă interesează cine este președinte, vreau doar apă și mâncare pentru copiii mei”, spune o femeie din statul Lara, a cărei casă s-a prăbușit. Această apatie generală este exact ceea ce regimul dorește: o populație prea obosită pentru a protesta, prea speriată pentru a cere schimbare.
În acest context, revenirea la democrație pare mai îndepărtată ca niciodată. Cutremurele nu au făcut decât să adâncească prăpastia dintre guvern și opoziție, iar comunitatea internațională, deși preocupată, nu are un plan coerent de acțiune. Fără presiuni externe susținute și fără o opoziție unită, Venezuela riscă să rămână captivă într-un cerc vicios al dezastrelor naturale și al autoritarismului.
De ce este important:
Această situație este crucială nu doar pentru Venezuela, ci pentru întreaga Americă Latină și pentru echilibrul geopolitic global. Un regim autoritar care supraviețuiește unor catastrofe naturale fără a face concesii democratice devine un model periculos pentru alte state fragile. În plus, criza umanitară din Venezuela – cu milioane de refugiați care au fugit în țări vecine – se va agrava dacă reconstrucția eșuează sau dacă fondurile sunt deturnate. Pentru România și Europa, aceasta înseamnă presiuni migratorii suplimentare și instabilitate regională. De aceea, comunitatea internațională trebuie să rămână vigilentă și să condiționeze ajutorul de respectarea drepturilor omului și a calendarului electoral. Fără o revenire la democrație, Venezuela va continua să fie o sursă de suferință și de instabilitate.
