„Nu l-aș numi un război. Momentan, nu există împușcări active”, a declarat Vance, înainte de a nuansa imediat: „Recunosc că au existat locuri unde s-a aprins focul”. Această retorică vine după zile de intensă schimb de focuri între Statele Unite și Iran, o realitate care contrazice direct narativul unei „operații limitate” pe care Casa Albă încearcă să o vândă opiniei publice.
Vance a încercat să minimizeze impactul, sustinând că operațiunile de combat major au durat „cam șase săptămâni” și că SUA au reușit să degradeze capacitățile de producție a apărării iraniene. Dar realitatea de pe teren, precum și datele economice, spun o altă poveste. Marea Hormuz, artera vitală prin care trecea, înainte de conflict, aproximativ o cincime din petrolul și gazul mondial, rămâne în mare parte blocată pentru navele comerciale din momentul declanșării războiului, pe 28 februarie.
Când a fost întrebat direct – „Când se va termina?” –, Vance a mutat responsabilitatea pe Teheran: „Când întrebați ‚Când se va termina?’, întrebați de fapt: Când se vor opri iranienii să tragă în nave? Cred că realitatea este că nu știu răspunsul la această întrebare. Ar trebui să întrebați iranienii”. Este o recunoaștere neobișnuită a limitelor puterii americane de a controla cursul evenimentelor, mascată sub formă de provocare diplomatică.
Vicepreședintele a încercat să contrabalanceze panica piețelor energetice indicând două factori: operațiunile militare americane care, după zice el, ar crea condiții pentru o creștere a transporturilor prin Marea Hormuz, și un acord nou, controversat, care ar transfera controlul a 65 de miliarde de barele de rezerve de petrol din Venezuela către SUA. „Când se va opri împușcarea iranienilor în nave să aibă efect asupra piețelor energetice mondiale? Răspunsul este că are efect din ce în ce mai mic zi de zi”, a afirmat Vance, un optimism pe care analiștii independenți îl consideră, cel puțin, premature.
Nu a lipsit nici critica adresată aliaților. Vance i-a certat pe partenerii SUA pentru că nu contribuiesc suficient la efortul de război, atribuind meritul evitării unei crize energetice majore exclusiv președintelui Donald Trump și armatei americane. „Singura cauză pentru care nu avem o criză energetică este lideratul președintelui, dar și munca de seamă a armatei noastre”, a spus, ignorând contribuțiile logistice sau informaționale ale altor națiuni NATO sau ale statelor din Golf.
Dar momentul cel mai tens al conferinței de presă a fost cel legat de victimele civile. Reporterii l-au presat pe Vance în privința unui atac american care, se susține, ar fi lovit o nuntă în orașul costier iranian Sirik, ucizând cel puțin cinci persoane, printre care copii, și rănind aproape 70 de altele. Răspunsul vicepreședintelui a fost rece și procedural: armata investighează, dar el este „extrem de sceptic” față de relatările guvernului iranian.
„Ne ocupăm de anchetă pentru că ne pasă. Vrem să știm. Când armata noastră face greșeli, învață din ele ca să se îmbunătățească”, a declarat Vance. Această linie – „încercăm să fim mai buni” – sună familiar pentru observatorii lungii istorii a conflictelor americane în Orientul Mijlociu. Organizațiile pentru drepturile omului îndoiesc de credibilitatea acestor investigații interne, indicând faptul că SUA au respins responsabilitatea pentru atacuri anterioare care au ucis civili în întreaga lume, lăsând victimele fără cale de recurs juridică.
Administrația Trump a respins, de asemenea, responsabilitatea pentru un atac aerian asupra unei școli elementare din Minab, în prima zi a războiului, care a ucis peste 150 de persoane, majoritate elevi. Dovezile revizuite de media americană și observatori internaționali sugerează utilizarea unei rachete Tomahawk americană. Mii de oameni au murit în Iran de la începutul războiului, precum și în alte zone ale Orientului Mijlociu, precum Libanul. Cincișprezece militari americani au fost uciși, iar 750 au fost răniți, conform datelor din august.
Presa a apăsat și pe un aspect dureros de politică internă: raporturile conform cărora cel puțin o văduvă a unui militar căzut (Libby Klinner, soția majorului John „Alex” Klinner) nu primește beneficiile complete deoarece „nu am declarat oficial război” Iranului. Vance, veteran de război, a promis că o va contacta direct după conferință. „Ne sparge inima pentru fiecare persoană care și-a pierdut viața în această operațiune”, a spus.
Această declarație – „operațiune”, nu „război” – resumează dilemma fundamentală a administrației. Refuzul de a declara oficial războiul are implicații juridice, financiare și morale enorme: privește beneficiile veteranelor, autoritatea legală a acțiunilor militare și, nu în ultimul rând, demnitatea familiilor celor căzuți.
În concluzie, conferința de presă a lui Vance nu a făcut decât să evidențieze lipsa unei strategii clare de ieșire. SUA sunt înglobate într-un conflict costisitor, cu un impact economic global semnificativ, fără o definiție clară a obiectivelor, fără o calendarizare și, ce mai grav, fără o mandat democratic explicit. Când vicepreședintele spune „nu știu când se va termina”, nu este o simplă recunoaștere a incertitudinii geopolitice, ci un semnal alarmător că Casa Albă navighează la vedere, la merită a vieților soldaților, a civililor iranieni și a stabilității economice mondiale.
De ce este important:
Acest articol evidențiază o criză de credibilitate și strategică la nivelul celei mai puternice armate a lumii. Refuzul vicepreședintelui de a defini conflictul ca „război” și de a oferi un horizon temporal pentru sfârșitul lui nu este o simplă gafa diplomatică, ci reflectă o abordare haotică a puterii militare, dezlegată de controlul congressional și de realitățile de pe teren. Blocada Mării Hormuz amenință direct siguranța energetică Europei și a economiilor emergente, iar negarea responsabilității pentru victimele civile eroadează autoritatea morală a SUA pe scenă internațională. Pentru cetățenii români și europeni, acest conflict înseamnă facturi mai mari la energie, instabilitate la frontiere și un precedent periculos: puterile mari pot porni războaie „neoficiale” fără răspundere. Înțelegerea acestor dinamici este esențială pentru a anticipa șocurile economice și geopolitice viitoare.
