Reacția a fost instantană și viscerala. Familia Caruana Galizia, prezență constantă și demnă în instanță de-a lungul anilor, a scopit în lacrimi. Matthew, Andrew și Paul Caruana Galizia, cei trei fii ai jurnalistei, au părăsit sala de judecată fără să facă declarații la cald, dar ulterior au emis un comunicat care sună ca un act de acuzare al întregului sistem institutional al Maltei: „Nouă ani după asasinatul brutal al Daphenei, eșecurile instituționale care au permis uciderea ei rămân neadresate și nereformate. Justiția durabilă înseamnă ca niciun om să nu mai stea în fața acelorași riscuri. Țara noastră a eșuat să-i protejeze viața Daphenei. Ii dăinuie să predea alte vieți pierdute.”
Cuvintele lor nu sunt retorică vacuă. Ele reflectă o realitate brută: deși trei executanți ai atentatului – Vince Muscat (care a depus mărturisire), George Degiorgio și Alfred Degiorgio – au fost condamnați la închisoare pe viață, „mintea” care a planificat și finanțat crima a rămas, cel puțin juridic, neidentificată și, acum, legal nevinovată în persoana lui Yorgen Fenech.
Un dosar construit pe mărturisiri și trădări
Procesul a fost unul fără precedent în istoria judiciară maltéză, nu numai prin amploarea sa mediatică, ci prin natura dovezilor aduse. Acuzarea s-a bazat aproape exclusiv pe testificarea lui Vince Muscat, unul dintre cei trei bombari, care a devenit martor de acuzare în schimbul unei reduceri de pedeapsă. Muscat a declarat că Fenech a fost cel care a ordonat uciderea, motivând-o prin frica omului de afaceri că jurnalista era pe punctul să publiceze informații compromițătoare despre afacerile sale, în special legăturile cu compania secretă 17 Black, menționată și în Panama Papers.
Dar apărarea, condusă de avocații Gianluca Caruana Curran, Charles Mercieca și Marion Camilleri, a reușit să semene dubla rezonabilă – standardul de aur al justiției penale – în mintea juratilor. Strategia a fost audată: a îndreptat degetul de acuzație către Keith Schembri, fostul șef al cabinetului prim-ministrului Joseph Muscat și fost prieten apropiat al lui Fenech. Schembri a fost, de asemenea, o țintă constantă a investigațiilor journalistice ale Caruana Galizia. Apărarea a sustinut că Schembri avea motivul, puterea și accesul la informații policiare pentru a orchestra crima și a încadra pe Fenech. Faptul că poliția a confirmat în fața instanței că Schembri nu a fost niciodată suspectat oficial a fost folosit de apărare ca argument al unui evenimentual acoperire a urmăririi penale.
Contextul: O insulă sub presiune internațională
Pentru a înțelege greutatea acestui verdict, trebuie să ne uităm în spatele titlurilor zilnice. Uciderea Daphenei Caruana Galizia, pe 16 octombrie 2017, printr-o bombă plasată sub scaunul mașinii ei, nu a fost doar un crimă comună. A fost un atac la adresa inimii demokrației malteze. Jurnalista, surnumită „un singur om WikiLeaks”, a expus o rețea de corupție care lega elita politică de cea economică, de la contractele energetice opace (precum cel al centralei Electrogas, unde Fenech era acționar) la schemele de vânzare a cetățeniei malteze (golden passports) și conturile offshore ale miniștrilor.
Moartea ei a provocat o criză diplomatică. Uniunea Europeană, Consiliul Europei și organizații internaționale pentru drepturile omului au exercitat o presiune uriașă pe Malta pentru a asigura o anchetă independentă și un proces echitabil. Un raport al Parlamentului European din 2018 a vorbit de „stat capturat”, iar o anchetă publică independentă, condusă de fostul judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului, Giovanni Bonello, a concluzionat în 2021 că statul maltez a eșuat în obligația sa de a proteja viața jurnalistei, creând un mediu de impunitate care a făcut posibilă uciderea.
Paradoxul justiției: Executanții condamnați, mandantul eliberat
Acest verdict creează un paradox juridic și moral greu de digerat. Cum pot exista executanți condamnați la închisoare pe viață pentru un crimă ordinată de cineva, dacă cel care a dat ordinul este declarat nevinovat? În dreptul penal, conceptul de mandant (cel care dă ordinul) și executant (cel care execută) sunt interdependenți. Dacă mandantul nu există juridic, motivația executanților devine nebună sau, cel puțin, neexplicată juridic.
Acest lucru ridică întrebări îngrijorătoare calității anchetei policiare și a strategiei procurorilor. Au fost prea siguri pe mărturia unui singur criminal condamnat (Vince Muscat), al cărui credibilitate a fost distrusă de apărare prin expunerea beneficiilor obținute? Au neglijat să urmeze pistele financiare și digitale care ar fi putut lega direct de Fenech sau de alții, fără a se baza pe mărturisiri? Faptul că Keith Schembri, deși menționat repetat ca alternativă, nu a fost niciodată investigat formal ca suspect principal rămâne cea mai mare ombră peste acest proces.
Viitorul: Un precedent periculos sau o lecție de stat de drept?
Acum, Yorgen Fenech este un om liber (în limita altor dosare penale în care este implicat, inclusiv pentru spălare de bani legate de contractul Electrogas). El a părăsit instanța sub protecție polițistă, într-o țară unde tensiunile rămân la suprafață. Pentru familia Caruana Galizia și pentru societatea civilă malteză, lupta nu s-a terminat. Ei anunță că vor continua să ceară justiție prin toate căile legale, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru Malta, acest verdict este un test decisiv. Dacă statul nu reușește să reformeze profund poliția, procuratura și sistemul de numire a magistraților – reforme cerute de UE și de raportul Bonello –, riscul este ca Malta să rămână, în ochii lumii, o jurisdicție unde puterea economică și politică poate silenția vocea adevărului fără consecințe. Achitarea lui Fenech nu înseamnă neapărat că el este inocent în realitate, ci că statul nu a reușit să demonstreze vinovația sa dincolo de orice îndoială rezonabilă. Și această distincție, între adevărul faptic și adevărul procesual, este exact locul unde moare încrederea cetățenilor în justiție.
De ce este important:
Acest verdict nu este doar o hotărâre judiciară izolată; este un barometru al stării de sănătate a demokrației în Malta și, prin extensie, a capacității Uniunii Europene de a impune standardurile statului de drept membrilor săi. Achitarea celui considerat „mintea” uciderii unei jurnaliste care a investigat corupția la cel mai înalt nivel trimite un mesaj îngrijorător: că sistemele de justiție pot fi vulnerabile la presiuni, erori de anchetă sau manipulații strategice. Pentru jurnaliștii din toată Europa, mesajul este clar: impunitatea pentru uciderea colegilor rămâne o realitate tangibilă, chiar și în statele de drept aparente. Malta are acum obligația morală și politică să demonstreze că acest verdict este rezultatul unui proces echitabil, nu al unui sistem corupt, prin reforme profunde și transparente. Altfel, moartea Daphenei Caruana Galizia va rămâne o rană deschisă pe fața Europei.
