Cifrele se bazează pe analiza a aproximativ 17 milioane de debitori care au intrat pentru prima dată în perioada de rambursare între ianuarie 2020 și mai 2025. „Aceste numere sunt cu adevărat uluitoare”, spune Eileen Connor, șefa Proiectului pentru Împrumuturi Studențești Predatorii, o organizație non-profit care apără interesele debitorilor și care a analizat datele. La multe dintre aceste instituții, mai mult de jumătate dintre debitorii recenti au întârzieri de cel puțin trei luni la plăți, iar unii au depășit deja nouă luni, ceea ce înseamnă că au intrat oficial în incapacitate de plată.
Povestea Lisei Collenbaugh oferă o perspectivă tulburătoare asupra acestei crize. Lisa s-a înscris acum mai bine de un deceniu la UEI College, o instituție de pe listă, acceptând să plătească aproape 20.000 de dolari pentru un program de formare pe termen scurt care urma să o califice drept tehnician în sisteme informatice. Programul nu i-a oferit însă abilitățile transformatoare la care visa. „Credeam că voi fi pregătită pentru o carieră și că viața mea se va schimba. Privind înapoi, îmi dau seama că m-au păcălit”, mărturisește ea. Lisa încă datorează guvernului american 10.389,47 dolari pentru programul pe care nu și-a permis să-l finalizeze.
Pandemia a adăugat un strat suplimentar de confuzie. Mulți debitori au fost nevoiți să navigheze printr-un labirint de reguli schimbătoare, pauze de plată și programe de iertare a datoriilor care au fost anunțate și apoi retrase. Dar datele sugerează că problema este mult mai profundă decât simpla confuzie administrativă.
Analiza arată că dintre cele 500 de instituții cu rate de neplată de 40% sau mai mult, doar 15 sunt publice. Restul de 424 sunt colegii private cu scop lucrativ – exact genul de instituții pe care administrația Obama le-a vizat dur, forțând două lanțuri mari să se închidă. Aceste școli nu doar beneficiază de ajutorul federal pentru studenți; ele depind aproape în totalitate de el pentru supraviețuire.
Preston Cooper, cercetător la Institutul American de Întreprindere, o organizație cu orientare conservatoare, ridică o întrebare esențială: „Dacă un creditor privat s-ar uita la o școală cu o rată de delincvență de 40-50% la împrumuturile anterioare, probabil ar spune: «Nu vom împrumuta bani pentru această școală». De ce ar fi logic ca guvernul federal și contribuabilii să facă altfel?”
Lista include nume sonore din industria educațională cu scop lucrativ. Tulsa Welding School, de exemplu, avea în mai aproape 20.000 de studenți recenti cu împrumuturi federale în perioada de rambursare, dar mai mult de jumătate nu efectuau plăți. Miller-Motte College, o școală de formare profesională cu campusuri în Tennessee, Georgia, Carolina de Nord și Oklahoma, avea 37.000 de debitori – dar doar aproximativ jumătate plăteau efectiv.
Deosebit de vizibile sunt școlile de cosmetică și frizerie. Legends Barber College din Texas, o instituție mică, are 100 de debitori, dintre care 81% nu își achită împrumuturile. Compania-mamă a Miller-Motte a declarat pentru NPR că „peisajul împrumuturilor studențești din ultimii ani a prezentat provocări externe fără precedent pentru debitorii din întreaga educație superioară” și că folosesc „strategii bazate pe date pentru gestionarea incapacității de plată, pentru a identifica devreme debitorii cu risc și a oferi intervenții țintite”.
Jordan Matsudaira, profesor la Universitatea Americană și fost economist-șef inaugural al Departamentului Educației în administrația Biden, nu este surprins de prevalența școlilor de cosmetică în date. „Programele de cosmetică sunt notoriu cunoscute pentru că produc absolvenți cu venituri mai mici. Nu este surprinzător că se luptă să își achite datoriile”, explică el.
În timp ce multe dintre școlile problematice sunt mici, cu doar câteva sute de debitori, câteva instituții mari ies în evidență. UEI College, alma mater-ul Lisei Collenbaugh, are 22 de campusuri, în principal în California, și aproape 32.000 de debitori în setul de date – mai mult decât majoritatea celorlalte școli de pe listă. UEI este un colegiu cu scop lucrativ specializat în formare profesională, oferind programe de zece luni pentru asistenți medicali, asistenți stomatologici și tehnicieni HVAC.
Departamentul Educației a refuzat să comenteze pentru acest articol, dar a trimis NPR către un comunicat de presă din februarie, când administrația dădea deja semnale de alarmă. „Instituțiile nu pot beneficia de banii contribuabililor ignorând faptul că o parte semnificativă a studenților lor nu sunt bine pregătiți să își ramburseze împrumuturile. Este timpul ca instituțiile să își asume responsabilitatea sau să riște pierderea accesului la ajutorul federal pentru studenți”, declara atunci Nicholas Kent, subsecretar al educației.
Comparativ, instituțiile publice și colegiile private non-profit au rate medii de neplată de doar aproximativ 15%. Această discrepanță uriașă ridică întrebări fundamentale despre responsabilitatea instituțiilor de învățământ superior și despre modul în care sunt cheltuiți banii publici. Într-o perioadă în care teama publică față de datoria studențească crește, iar scepticismul față de valoarea educației superioare se adâncește, aceste date aprind un semnal de alarmă care nu mai poate fi ignorat.
De ce este important:
Această analiză dezvăluie o criză sistemică în educația superioară americană, unde sute de instituții – în special cele private cu scop lucrativ – continuă să încaseze miliarde de dolari din fonduri federale, deși absolvenții lor nu își pot rambursa datoriile. Impactul nu se limitează la SUA: modelul de finanțare a educației prin împrumuturi este replicat în multe țări, iar lecțiile de aici sunt valabile global. Pentru contribuabili, înseamnă bani publici risipiți; pentru studenți, înseamnă datorii care le afectează viața decenii întregi; iar pentru societate, înseamnă o erodare a încrederii în valoarea educației ca vehicul de mobilitate socială. Este un avertisment că reglementarea și supravegherea instituțiilor de învățământ trebuie să devină o prioritate, nu o opțiune.
