În 2019, economia Libanului, moneda locală și sectorul bancar s-au prăbușit aproape complet, lăsând oamenii fără acces la economiile lor. Și aproape nimic nu s-a făcut de către clasa politică pentru a realiza reformele financiare necesare, care să aducă fondurile internaționale atât de necesare. Factura pentru reconstrucția după ultima escaladare se ridică la miliarde de dolari. Oficialii nu au o cifră exactă, dar spun că ar putea ajunge la 20 de miliarde de dolari. S-ar putea să fie o estimare conservatoare. Am vizitat sate din sudul Libanului de când violențele s-au redus acum câteva săptămâni. Devastarea este fără precedent. Serviciile de bază nu mai există. În unele zone, nu există rețele de telecomunicații. Și apoi sunt zeci de sate la care nu putem ajunge pentru că sunt ocupate de armata israeliană. Acolo, casele continuă să fie demolate, instalațiile de apă distruse, iar terenurile agricole și livezile de măslini incendiate. Distrugerea deliberată continuă, indiferent de ceea ce ar trebui să fie un armistițiu, un acord-cadru cu Libanul și condamnările oficialilor libanezi care au luat decizia controversată și divizivă de a intra în negocieri directe cu Israelul.
Când ostilitățile au escaladat în martie anul acesta, reconstrucția după runda anterioară de lupte din 2024 nici măcar nu începuse. Atunci, Banca Mondială estima pierderi la 11 miliarde de dolari – bani pe care guvernul libanez, aproape falit, nu îi avea. Atunci, ca și acum, nu a existat nicio ofertă de ajutor din partea donatorilor internaționali. Ajutorul pentru reconstrucție a fost și continuă să fie folosit ca pârghie pentru a forța dezarmarea Hezbollah. În cele 15 luni de la armistițiul din noiembrie 2024 și până la ultima escaladare, armata israeliană a menținut presiunea prin țintirea sistematică a tuturor eforturilor de recuperare și reconstrucție din sudul Libanului. Au bombardat utilaje grele și echipamente de construcții, au distrus fabrici și case prefabricate și au atacat muncitorii care curățau dărâmăturile pentru a împiedica întoarcerea locuitorilor strămutați. Aproape 100.000 de oameni erau deja strămutați înainte de războiul din acest an, care a forțat peste un milion de persoane să-și părăsească locuințele.
La șase ani de la explozia din port, Libanul a trebuit să înfrunte o nouă distrugere. Îmi amintesc că am scris aceleași cuvinte anul trecut, la a cincea aniversare. Ca și în 2025, distrugerea din acest an a venit din afara țării – din partea Israelului. Zonele în care Hezbollah are influență rămân acoperite de dărâmături după atacurile israeliene. Din nou, este nevoie de reconstrucție. Din nou, mulți libanezi trebuie să-și adune singuri bucățile vieții. În timp ce încearcă, trăiesc cu frică. În orașul de front al-Mansouri, l-am întâlnit pe primarul Haidar Mudayhi, care ne-a spus să nu ne apropiem de dealurile din jurul centrului orașului. „Israeliții aruncă grenade paralizante de fiecare dată când cineva încearcă să ajungă în acele zone… în fiecare zi se trage cu mitraliera în jurul satului… acum câteva zile au fost atacuri aeriene pe dealuri… nu există stabilitate”, a spus el. Este o poveste pe care o auzim iar și iar în satele de la nord de zona de ocupație. Calmul relativ este fragil. Nu există niciun acord care să garanteze că Israel și Hezbollah nu vor intra din nou în război. Israelul se comportă ca și cum nu ar exista un armistițiu, în timp ce acordul semnat între Liban și Israel, pe care Statele Unite l-au numit „istoric”, nu include un angajament sau un calendar pentru retragerea israeliană din sudul Libanului.
De ce este important:
Acest articol subliniază cum o tragedie națională – explozia din portul Beirut – este umbrită de un conflict extern care continuă să distrugă vieți și comunități. Libanul, deja slăbit de o criză economică profundă și de lipsa de responsabilitate politică, se confruntă acum cu o nouă undă de devastare cauzată de escaladarea conflictului dintre Israel și Hezbollah. Povestea din Zawtar al-Gharbiyeh și din alte sate din sud ilustrează suferința oamenilor obișnuiți, prinși între lupte și lipsiți de sprijin internațional. Este important de înțeles că, fără o soluție politică reală și fără ajutor umanitar consistent, ciclul de distrugere și strămutare va continua, iar dreptatea pentru victimele exploziei din port rămâne o iluzie. Acest articol aduce în prim-plan nevoia urgentă de acțiune internațională și de responsabilitate internă.
