Situl de la Søften – căci acesta este numele localității – a fost descoperit în timpul unor săpături preventive, înainte de construcția unui drum și a unei zone industriale. Arheologii au găsit peste 80 de „case-pit” (pit houses), adică locuințe semi-îngropate, folosite atât ca ateliere, cât și ca adăposturi. În aceste încăperi, echipele au descoperit fusaiole, greutăți pentru războaie de țesut, dar și monede de argint, mărgele de sticlă și ceramică. „Avem un accent clar pe producția textilă, ceea ce face această așezare diferită de alte așezări ale perioadei”, explică arheologul Liv Stidsing Reher-Langberg, care a condus săpăturile timp de zece luni.
Ce face acest sit cu adevărat remarcabil este amploarea și organizarea sa. Pe lângă zonele de producție și meșteșuguri, cercetătorii au identificat o singură locuință rezidențială, ceea ce sugerează că întreaga activitate era supervizată de o persoană puternică, care controla resursele și producția. „În ultimele trei decenii, oameni cu detectoare de metale au găsit mai multe monede de argint în zonă”, adaugă Reher-Langberg. O săpătură de probă efectuată cu un an și jumătate înainte, înainte de începerea lucrărilor de construcție, a stârnit interesul arheologilor. „Am putut vedea în șanțuri că totul continuă – aceste case, case-pit și elemente de producție textilă.”
Istoricul Kasper Andersen, de la Muzeul Moesgaard, consideră că descoperirea de la Søften este „o altă piesă din puzzle” pentru înțelegerea structurii economice, culturale și politice locale din acea vreme. În Epoca Vikingă, Aarhus – cunoscut atunci sub numele de Aros – funcționa ca un centru regal și de comerț internațional. Anul trecut, arheologii au descoperit un alt sit viking la Lisbjerg, la doar 4 kilometri distanță, care era probabil locuit de membri ai nobilimii. „Mărfurile și resursele erau probabil aduse din mediul rural și din așezări precum Søften, înainte de a intra într-o rețea comercială internațională extinsă”, explică Andersen.
„Când ai un sit de producție de această scară, nu poate fi doar pentru zona locală. Trebuie înțeles ca parte a unei rețele mai mari, a unei perspective internaționale mult mai ample”, subliniază istoricul. Reher-Langberg speră ca datarea cu carbon și analiza polenului să răspundă la întrebările rămase, de exemplu ce fel de textile se produceau acolo. În Epoca Vikingă, considerată a fi între anii 793 și 1066, nordicii cunoscuți ca vikingi au efectuat raiduri la scară largă, colonizări, cuceriri și comerț în toată Europa, ajungând chiar până în America de Nord.
Andersen subliniază că descoperirea de la Søften arată că vikingii „nu erau doar hoarde simple, necivilizate și barbare, care hoinăreau prin Europa”. „Pentru a avea un loc ca Søften, ai nevoie de o societate foarte bine organizată, cu o linie de producție, și ai nevoie și de o piață pentru a desface producția. Textele de la Søften intrau pe o piață mult mai mare decât cea locală.”
Această descoperire vine să completeze imaginea tot mai nuanțată a societății vikinge. Dacă până acum ne concentram pe navele lor lungi și pe raidurile sângeroase, acum vedem o lume a meșteșugarilor, a comercianților și a planificatorilor. Producția textilă la scară industrială presupunea cunoașterea plantelor (inul), tehnici avansate de filare și țesut, dar și o logistică sofisticată pentru a aduce materia primă și a distribui produsele finite. Nu e de mirare că vikingii au reușit să domine mările și rutele comerciale ale Europei timp de secole – aveau o bază economică solidă, construită pe meșteșuguri precum acesta.
De ce este important:
Această descoperire este crucială pentru că demonstrează că vikingii nu au fost doar războinici, ci și organizatori economici de excepție. Situl de la Søften oferă dovezi concrete ale unei producții textile la scară largă, ceea ce implică existența unor lanțuri de aprovizionare, a unei forțe de muncă specializate și a unor piețe de desfacere extinse. În plus, legătura cu situl nobiliar de la Lisbjerg și cu centrul comercial Aros (Aarhus) arată cum funcționa o rețea economică integrată în Epoca Vikingă. Pentru istorici și arheologi, acesta este un pas uriaș în înțelegerea complexității societății nordice medievale, iar pentru publicul larg, o reamintire că stereotipurile despre „barbarii” vikingi sunt departe de adevăr.
