Acordul-cadru, semnat pe 26 iunie după șase runde de negocieri față în față, prevede o retragere treptată a armatei israeliene din zonele pe care le ocupă în sudul Libanului. În schimb, armata libaneză va prelua securitatea și va supraveghea dezarmarea grupării înarmate Hezbollah, care este susținută de Iran. Statele Unite, care au acționat ca mediator, au declarat că acest moment reprezintă „un rezultat direct al discuțiilor de săptămâna trecută dintre Israel și Liban, la Roma”.
Cu toate acestea, realitatea de pe teren este departe de a fi lină. Deși oficialii americani și israelieni vorbesc despre o retragere treptată, Hezbollah a respins acordul, cerând ca Israelul, care beneficiază de sprijinul Statelor Unite, să părăsească Libanul necondiționat. În același timp, Israelul continuă să efectueze atacuri în Liban, iar Hezbollah răspunde cu rachete în nordul Israelului. Această situație de „război și pace” simultană creează o confuzie profundă și pune sub semnul întrebării viabilitatea acordului.
Un oficial de securitate libanez a declarat pentru Al Jazeera că armata libaneză nu s-a desfășurat încă în Zawtar al-Gharbiya, deoarece forțele israeliene nu s-au retras din periferia ocupată a localității. Primarul din Froun a fost și mai direct: „Nu au existat evoluții noi. Situația rămâne neschimbată, iar vorbele sunt doar vorbe”. Primarul din Srifa a adăugat că nu a fost informat despre zonele pilot, spunând că „nimic nu s-a schimbat; astăzi este la fel ca ieri, iar armata libaneză a fost prezentă aici pe tot parcursul războiului”.
Acordul-cadru nu oferă un calendar clar pentru retragerea Israelului din zonele pe care le ocupă, care reprezintă aproximativ o cincime din teritoriul libanez. Oficialii israelieni au declarat că vor rămâne la 10 kilometri (6 mile) în interiorul Libanului, într-o așa-numită „zonă de securitate”, atâta timp cât Hezbollah rămâne înarmat. Această poziție este văzută de mulți analiști ca o încercare de a menține presiunea asupra Libanului, fără a oferi concesii reale.
Contextul acestui acord este marcat de un conflict sângeros care a început în martie, când Hezbollah a lansat rachete asupra Israelului ca răspuns la uciderea liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, de către SUA și Israel, la începutul războiului lor de cinci luni împotriva Iranului. De atunci, peste 4.328 de libanezi au fost uciși și peste un milion au fost strămutați, potrivit Ministerului Sănătății Publice din Liban. De partea israeliană, cel puțin 32 de soldați și patru civili au fost uciși, majoritatea în sudul Libanului.
Aceste cifre arată amploarea tragediei umane, dar și complexitatea unei regiuni în care interesele geopolitice se împletesc cu loialitățile locale. Hezbollah, considerat o organizație teroristă de către Statele Unite și Israel, este văzut de o mare parte a populației libaneze ca o forță de rezistență legitimă. Dezarmarea sa, așa cum prevede acordul, este o cerință aproape imposibil de îndeplinit fără un sprijin politic larg și fără garanții de securitate reale.
În acest peisaj fragil, implicarea Statelor Unite ca mediator este privită cu suspiciune de mulți libanezi, care consideră că Washingtonul este părtinitor în favoarea Israelului. De asemenea, lipsa unui calendar clar și a unor mecanisme de implementare face ca acordul să pară mai degrabă o încercare de a câștiga timp decât o soluție reală.
Cu toate acestea, există și voci care văd în acest acord o oportunitate. Un diplomat european, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a declarat pentru Al Jazeera că „orice pas care reduce violența și aduce armata libaneză în prim-plan este un pas în direcția bună. Problema este că pașii sunt prea mici și prea lenți, iar încrederea este aproape inexistentă”.
Pe de altă parte, analiștii militari subliniază că armata libaneză, deși bine antrenată, este subfinanțată și nu are capacitatea de a controla o regiune atât de vastă și de complexă, mai ales în prezența unor grupări armate bine înrădăcinate. „Armata libaneză nu poate face față singură. Are nevoie de sprijin internațional, de resurse și de un mandat clar. Altfel, va fi doar o marionetă într-un joc mai mare”, a explicat un expert în securitate regională.
În timp ce oficialii americani și israelieni vorbesc despre o retragere iminentă, poate chiar marți, conform unor surse din presa americană, locuitorii din satele pilot rămân sceptici. „Am auzit de atâtea ori că pacea este aproape, dar realitatea este că trăim sub amenințarea constantă a bombelor. Nu știu dacă acest acord va schimba ceva”, a spus un locuitor din Froun, care a refuzat să-și dea numele.
În concluzie, preluarea controlului de către armata libaneză în cele trei sate pilot este un pas simbolic, dar nu și unul decisiv. Rămâne de văzut dacă acest experiment va reuși să creeze un model de securitate care să poată fi extins la întregul sud al Libanului sau dacă va rămâne doar o altă promisiune nerespectată într-un conflict care pare fără sfârșit.
De ce este important:
Acest acord și implementarea sa în zonele pilot reprezintă un test crucial pentru capacitatea diplomației internaționale de a aduce o soluție durabilă într-una dintre cele mai volatile regiuni ale lumii. Dacă va reuși, ar putea deschide calea pentru o retragere israeliană completă și pentru dezarmarea Hezbollah, reducând astfel riscul unui război regional major. Dacă va eșua, ar putea adânci și mai mult neîncrederea și violența, cu consecințe devastatoare pentru populația civilă și pentru stabilitatea întregului Orient Mijlociu.
