Așa începe noul memoir grafic al lui Correll, Anxietyland – dar nu acolo începe relația ei cu anxietatea. Pentru asta, ne duce înapoi în copilărie și ne plimbă prin viața ei trăită într-un parc tematic terifiant numit Anxietatea Park. Parcul conține plimbări precum „Rollercoasterul Emoțional”, „Caruselul Îngrijorării” și „Casa Non-Amuzamentului”. Da, există chiar și clovni (atât de mulți clovni) în Anxietatea Park – și sunt înfricoșători, ieșind din cabinetul unui terapeut. Vrei să-i spui să fugă, să fugă cât poate de repede de acolo.
Încă din copilărie, Correll a avut un sentiment persistent, ca o gaură în stomac, pe care îl numește „Sentimentul Rău”. Reprezentarea sa grafică a acestui sentiment este o pată rozalie și bolnăvicioasă, cu dinți ascuțiți, ochi răi și gheare. Planează deasupra ei și îi spune lucruri urâte ca s-o țină într-o stare de frică. Când i se spune că este prea sensibilă, timidă sau chiar ciudată, Sentimentul Rău o lovește când e deja la pământ. Se luptă să se integreze, să-și facă prieteni și să se simtă în siguranță. Mintea ei este adesea pe „Caruselul Îngrijorării”, iar ea este hipervigilentă în privința pisicii sale, Oliver, pe care vrea s-o ferească de nenumărate pericole.
Apoi cartea face un salt în viața ei de adult tânăr, confruntându-se cu facultatea, mutările și plata facturilor. Încearcă terapia, dar fără succes, așa că împinge „Sentimentul Rău” adânc înăuntru cu ajutorul alcoolului și al muncii. Este un plasture temporar. Apoi ajungem în prezent, când Correll se confruntă cu atacurile de panică. Ajunge la spital și găsește o clinică de sănătate mintală ambulatorie care o ajută să învețe cum să facă față. Acolo află că numele corect pentru Sentimentul Rău sunt Anxietate și Tulburare de Panică. Învață modalități de a face față stării sale mentale și emoțiilor. Procesează, își face prieteni și începe medicația.
Cel mai mare contrast din Anxietyland pentru mine vine din faptul că lumea desenată de Correll este atât de sigură pe sine. Linia ei este impecabilă, personajele sunt fără cusur, iar dialogul este rapid și plin de umor. Este aproape un șoc să afli cât de mult s-a luptat, pentru că versiunea ei pe care a prezentat-o întotdeauna, deși autodepreciativă, pare autentică și sub control. Ca cineva care se luptă să-și gestioneze gândurile anxioase, știu că lumea interioară și prezentarea exterioară a unei persoane pot fi adesea în contradicție. Prin confesiunea ei, m-am simțit văzută.
Dar egoist, aș fi vrut să se acorde mai multă atenție prezentului, când ea învață să facă față; am tot așteptat un nou strop de informație care să-mi ajute propria anxietate. Dar aceasta nu este o carte de auto-ajutorare. Este o poveste despre luptă și perseverență. Despre cum ne percepem pe noi înșine și cum vrem să fim percepuți. Despre cum toată lumea vrea doar să fie acceptată așa cum este. Vedeți, problema cu anxietatea, scrie Correll către sinele ei copil în ultima parte a cărții, este că nu poți scăpa complet de ea, dar poți învăța să faci față. Prin arta și terapia ei, Correll a învățat să facă față și continuă să fie o voce puternică în lumea caricaturii.
De ce este important:
Anxietyland nu este doar o carte amuzantă și bine desenată; este o mărturie sinceră despre sănătatea mintală, care demitizează anxietatea și tulburarea de panică. Într-o societate care adesea stigmatizează problemele psihice, Correll oferă o perspectivă accesibilă și empatică, arătând că lupta interioară poate coexista cu o viață aparent normală și productivă. Memoriile grafice devin astfel un instrument puternic de conștientizare și conectare, ajutând cititorii să se simtă mai puțin singuri în propriile lor „parcuri de distracții” interioare. Este o lectură esențială pentru oricine a simțit vreodată că mintea lui este un loc în care plimbările nu sunt deloc amuzante.
