Roxana Guzman, o jurnalistă cunoscută pentru reportajele sale de investigație, a fost văzută ultima dată pe 15 martie, în orașul Xalapa, capitala statului Veracruz. De atunci, familia, colegii și autoritățile au demarat o operațiune de căutare care, până acum, nu a dat roade. Cazul său nu este unul izolat – dimpotrivă, se înscrie într-un tipar îngrijorător care face din Mexic una dintre cele mai periculoase țări din lume pentru jurnaliști.
Conform organizațiilor de monitorizare a presei, precum Reporteri fără Frontiere și Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor, peste 150 de jurnaliști au fost uciși în Mexic în ultimele două decenii, iar marea majoritate a crimelor rămân nerezolvate. Cifrele oficiale sunt și mai sumbre: potrivit guvernului mexican, între 2000 și 2023, au fost înregistrate peste 160 de omoruri de jurnaliști, cu o rată de impunitate de peste 90%. În plus, disparițiile forțate, amenințările și intimidările sunt la ordinea zilei.
Cazul Roxanei Guzman readuce în prim-plan o realitate dureroasă: jurnaliștii din Mexic nu sunt doar ținte ale cartelurilor de droguri, ci și ale corupției politice și ale unui sistem judiciar care, de prea multe ori, întoarce capul. Statul Veracruz, de altfel, are un istoric negru în ceea ce privește libertatea presei. În 2015, jurnalista Anabel Hernández a fost forțată să părăsească țara după ce a primit amenințări cu moartea, iar în 2019, fotoreporterul Rubén Espinosa a fost ucis în apartamentul său din Xalapa, alături de patru femei.
„Este o situație de criză profundă”, declară María Teresa Juárez, expertă în securitatea jurnaliștilor la Universitatea Națională Autonomă din Mexic. „Ceea ce se întâmplă cu Roxana este un simptom al unei boli mai grave: statul de drept slăbit, coluziunea dintre autorități și crima organizată, și o cultură a impunității care încurajează atacurile asupra celor care îndrăznesc să spună adevărul.”
Reacțiile internaționale nu au întârziat să apară. Organizația Națiunilor Unite, prin Biroul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, a cerut autorităților mexicane să depună toate eforturile pentru a o găsi pe Roxana și a asigura protecția jurnaliștilor. Ambasada Statelor Unite în Mexic și-a exprimat „profunda îngrijorare”, iar organizații precum Articolul 19 au lansat apeluri urgente pentru informații.
În Mexic, însă, cuvintele sunt adesea urmate de tăcere. Mecanismul de Protecție a Jurnaliștilor, creat în 2012, este considerat ineficient de către majoritatea reporterilor. „Te înscrii în program, primești un telefon de la un funcționar, dar când ai nevoie de ajutor real, nu e nimeni acolo”, spune un jurnalist local care a preferat să rămână anonim de teama represaliilor.
Cazul Roxanei Guzman este cu atât mai tulburător cu cât ea nu era o necunoscută. A lucrat pentru mai multe publicații naționale și a investigat corupția în administrația locală, traficul de persoane și legăturile dintre politicieni și carteluri. În ultimele luni, primise mai multe amenințări, dar a ales să nu părăsească țara. „Jurnalismul este viața mea”, le-a spus ea colegilor. „Nu pot fugi de ceea ce sunt.”
Acum, aceeași viață este în pericol. Familia ei face apel la oricine are informații să sune la liniile de urgență. „Nu știm dacă este în viață sau moartă. Vrem doar să știm ce s-a întâmplat”, a declarat fratele ei, într-o conferință de presă emoționantă.
Dincolo de cazul individual, dispariția Roxanei Guzman reprezintă un test pentru guvernul președintei Claudia Sheinbaum, care a promis să îmbunătățească securitatea jurnaliștilor. Până acum, însă, măsurile concrete sunt greu de văzut. Criticii spun că retorica oficială nu se traduce în acțiuni reale, iar procurorii continuă să trateze cazurile de violență împotriva presei cu o lentoare suspectă.
În timp ce căutările continuă, comunitatea jurnalistică din Mexic și din întreaga lume rămâne în alertă. Fiecare zi fără răspunsuri este o zi în care impunitatea câștigă teren. Și fiecare jurnalist care dispare este o lovitură dată libertății de exprimare, un drept fundamental care, în Mexic, pare tot mai fragil.
De ce este important:
Cazul Roxanei Guzman nu este doar o tragedie personală, ci un simptom al unei crize mai ample a libertății presei în Mexic. Într-o țară unde jurnaliștii sunt vânați aproape nestingheriți, fiecare dispariție sau crimă rămasă nepedepsită subminează încrederea în statul de drept și încurajează noi atacuri. Pentru România și pentru orice democrație, soarta Roxanei Guzman este un avertisment: fără protecția reală a jurnaliștilor, adevărul devine o marfă periculoasă, iar societatea pierde unul dintre cei mai importanți gardieni ai săi.
