Acum aproximativ 15 ani, când Karen McNenny se confrunta cu propriul divorț, era îngrozită de ce îi rezerva viitorul: disperare, datorii și o viață plină de resentimente. În același timp, se gândea la cei doi copii ai săi. Nu voia ca tatăl lor să devină dușmanul ei. Așa că, împreună cu fostul soț, au ales să abordeze divorțul diferit. „Vom renova și transforma această familie, nu o vom distruge”, spune ea. „Căsnicia se încheie, nu și relația voastră.”
Pentru McNenny, mediator, coach certificat în divorț și specialist în co-parenting, divorțul este un instrument, nu o armă. Ea dezvoltă acest concept în cartea sa, apărută în această primăvară, care oferă îndrumări despre cum să menții legături pline de compasiune și respect cu fostul partener, în timp ce te vindeci și mergi mai departe.
Potrivit Centrului de Cercetare Pew, o treime dintre americanii care au fost căsătoriți vreodată au avut o primă căsnicie care s-a încheiat cu divorț. Din acest motiv, McNenny speră ca cartea sa să devină o lectură obligatorie pentru cupluri înainte de a se căsători. „Cel mai bun moment pentru a vorbi despre divorț este înainte de a fi nevoie să vorbești despre el”, spune ea.
Ce înseamnă un „divorț bun”?
Pentru cei care au copii, divorțul bun înseamnă protejarea viitorului familiei în timp ce dizolvăm căsnicia. După ce actele sunt semnate și bunurile împărțite, poți tu și co-părintele tău să stați pe aceeași parte a tribunelor la meciul de baschet? Vă mai puteți vedea ca un parteneriat, capabil să aveți conversații grijulii despre copiii voștri? Pentru cei fără copii, divorțul bun înseamnă protejarea sănătății – mintale și fizice. Dacă ne adâncim în resentimente și amărăciune, toate acestea se depozitează în corp și se manifestă în diferite moduri. Meriți o cale mai puțin distructivă.
McNenny subliniază însă că există situații în care un proces amiabil și colaborativ nu este posibil sau chiar inadecvat: de exemplu, în cazurile de dependență activă, abuz, violență domestică, constrângere sau probleme de sănătate mintală nemanagementate.
Cum ajungi să nu mai fii declanșat de partener, astfel încât să puteți lucra împreună pentru un divorț bun?
„Asta, dragă prietene, nu se întâmplă peste noapte. Este mai degrabă ca un întrerupător cu intensitate reglabilă, care urcă și coboară, și darul timpului te ajută să ajungi acolo. Este o călătorie emoțională complexă, pentru că simțim ușurare când ne îndepărtăm de soț și de provocări. Dar, odată cu ea, vine un doliu extraordinar, care cred că este adesea subestimat și insuficient sprijinit”, explică McNenny.
Ea face o comparație puternică: „Dacă soțul meu ar fi murit, oamenii s-ar fi interesat regulat de mine. Nu aș fi petrecut niciodată o sărbătoare singură în primul an. Probabil ar fi fost o „masă pregătită” de vecini. Dar el n-a murit. Căsnicia mea a murit, structura familiei mele a murit, identitatea mea de soție și parteneră a murit. Există atât de mult doliu prin aceste transformări care vin odată cu divorțul, pe care nu le vedem. Așa că sprijinirea prietenilor în toate modurile în care ai face-o dacă ar fi vorba de o moarte reală înseamnă mult pentru prietenii care trec printr-un divorț.”
Cum le spui prietenilor, familiei și comunității că divorțezi și că ai nevoie de sprijin?
„Pune la punct o strategie de comunicare. Nu este doar pentru cum le spunem copiilor. Este și o strategie de comunicare pentru bunici, pentru cercul de sprijin din jurul copiilor – profesori, antrenori, mentori – și pentru comunitatea noastră comună. Este extraordinar când un cuplu poate scrie acest mesaj împreună, nu diferit de un anunț de căsătorie”, spune McNenny.
Un exemplu de mesaj: „Am luat o decizie foarte dificilă. Am vrut să vă anunțăm. Nu mergem în instanță. Nu vă așteptați la o bătălie. Vă rugăm să nu ne întrebați de ce. Întrebați-ne doar cum ne simțim. Suntem de aceeași parte cu copiii. Nu trebuie să alegeți tabere.” Astfel, toată lumea primește aceleași informații simultan, este un mesaj unitar din partea echipei de părinți, iar comunitatea știe cum să vă sprijine cel mai bine. Se elimină bârfele și întrebările despre ce se întâmplă.
Dacă ai copii și ei împart timpul între două case, cum poți face această schimbare mai ușoară pentru ei?
Copiii lui McNenny aveau 5 și 7 ani când a divorțat, așa că inițial stăteau trei-patru nopți în fiecare casă. Pe la 8-10 ani, a avut sens să stea câte o săptămână în fiecare reședință. După COVID, copiii au venit și au spus: „Putem sta două săptămâni într-o casă? Vrem să ne putem stabili mai bine.” Părinții au fost de acord. „Mulți părinți sunt atât de rigizi cu programul. Nu există flexibilitate. Asta nu servește pe nimeni. Așa că recomand să vă eliberați de calendar și să lăsați programul să crească și să se adapteze copiilor voștri în mod corespunzător”, spune McNenny.
Ce întrebări ar trebui să-și pună cuplurile înainte de a se căsători, știind ce știi acum despre divorț?
De prea multe ori, când oamenii ajung la pragul divorțului, cuplurile spun: „Nu știm ce facem.” Informează-te despre partea financiară. Nu este nimic rău în a avea un contract prenupțial. Chiar dacă decideți să nu-l depuneți, purtați conversația despre implicații. Ce înseamnă dacă cumpărăm această casă împreună? Ce înseamnă dacă unul dintre noi muncește mai mult și celălalt rămâne acasă? Aceste discuții, spune McNenny, pot preveni multe conflicte viitoare.
În final, mesajul ei este unul de speranță: divorțul nu trebuie să fie un război. Cu comunicare, empatie și voință, poate fi o tranziție care protejează ceea ce este mai important – copiii, sănătatea mentală și relațiile de lungă durată.
