Războiul din Gaza, declanșat în octombrie 2023, a fost unul dintre cele mai sângeroase și distructive conflicte ale secolului XXI. Peste 40.000 de palestinieni au fost uciși, iar infrastructura civilă – spitale, școli, locuințe – a fost redusă la moloz. În acest haos, copiii cu sindrom Down au fost printre cei mai vulnerabili. Nu doar că au pierdut accesul la tratamente medicale esențiale, terapie și educație specializată, dar au fost nevoiți să suporte bombardamentele, foametea și strămutarea forțată. Iar acum, când armata israeliană a anunțat o „încetare a focului”, realitatea din teren este departe de pace.
Pentru Shahd și alții ca ea, „încetarea focului” nu a însemnat decât o reducere a intensității bombardamentelor, dar nu și sfârșitul suferinței. Dronelor israeliene continuă să bâzâie deasupra taberelor improvizate, iar fiecare sunet neașteptat declanșează atacuri de panică. Copiii cu sindrom Down, care au deja dificultăți de procesare senzorială, sunt afectați disproporționat. Ei nu înțeleg de ce lumea lor s-a prăbușit, de ce nu mai au casă, de ce mama plânge, de ce nu mai au mâncarea preferată. Și, cel mai dureros, nu au cuvinte să întrebe.
Organizațiile umanitare, precum UNICEF și Medici Fără Frontiere, au raportat că peste 50.000 de copii cu dizabilități din Gaza au nevoie urgentă de asistență. Dintre aceștia, copiii cu sindrom Down sunt deosebit de expuși. Înainte de război, existau câteva centre specializate în Gaza City și Khan Younis, care ofereau terapie ocupațională, logopedie și sprijin psihologic. Acum, majoritatea acestor centre au fost bombardate sau transformate în adăposturi. Personalul medical specializat a fugit sau a fost ucis. Medicamentele pentru afecțiuni asociate – probleme cardiace, tiroidiene, imunitare – sunt aproape inexistente.
Mama lui Shahd, Fatima, povestește cum a fugit cu fetița de la nord la sud, de cinci ori, în căutarea unui loc mai sigur. „De fiecare dată când auzeam avioanele, Shahd începea să țipe. Nu puteam să o liniștesc. Acum, la cort, se ascunde sub pătură și refuză să iasă. Nu mai vorbește deloc. A uitat cuvintele pe care le învățase la centru.” Fatima spune că singura ei speranță este să poată părăsi Gaza, dar frontiera cu Egiptul este închisă sau controlată de autorități care cer sume exorbitante pentru a trece.
Situația este similară pentru familia lui Ahmed, un băiețel de 8 ani cu sindrom Down. Ahmed a fost operat pe cord deschis la vârsta de 2 ani, iar de atunci avea nevoie de controale regulate. Spitalul Al-Shifa, unde era urmărit, a fost asediat și distrus. Acum, Ahmed nu mai primește medicamente pentru inimă. „Doctorii ne-au spus că fără tratament, starea lui se va înrăutăți. Dar nu avem bani, nu avem acces, nu avem nimic”, spune tatăl său, Mohammad.
Pe lângă problemele medicale, copiii cu sindrom Down suferă și de malnutriție. Blocada impusă de Israel limitează drastic intrarea alimentelor, iar rațiile distribuite de ONU sunt insuficiente. Laptele praf, terapiile nutriționale speciale – toate lipsesc. Mulți dintre acești copii au pierdut în greutate, iar sistemul lor imunitar slăbit îi face vulnerabili la infecții. În taberele supraaglomerate, unde apa curată este o raritate, diareea și bolile de piele sunt frecvente.
Psihologii care au lucrat cu copiii din Gaza avertizează că trauma este profundă și va avea efecte pe termen lung. „Copiii cu sindrom Down au o capacitate limitată de a înțelege violența, dar o simt cu intensitate maximă. Ei nu pot procesa pierderea, nu pot face doliu. Se retrag în ei înșiși sau devin agresivi. Fără intervenție, mulți vor rămâne cu sechele psihice permanente”, explică dr. Rania, psiholog voluntar într-o tabără din Rafah.
Comunitatea internațională a promis ajutoare, dar livrările sunt blocate de birocrație și de obstacolele impuse de Israel. Fondurile pentru programele de reabilitare a copiilor cu dizabilități sunt insuficiente. În timp ce liderii lumii vorbesc despre „soluția cu două state” și „pacea durabilă”, copiii ca Shahd și Ahmed mor încet, în tăcere, sub corturi rupte, fără ca nimeni să le audă strigătul.
De ce este important:
Această situație scoate la lumină o criză umanitară ignorată: suferința copiilor cu dizabilități în zonele de conflict. În timp ce atenția globală se concentrează pe negocieri politice și cifre ale morților, cei mai vulnerabili – copiii cu nevoi speciale – sunt lăsați în urmă. Povestea lor nu este doar despre Gaza, ci despre eșecul umanității de a proteja inocența. Fără acțiune urgentă, acești copii nu vor supraviețui doar fizic, ci vor purta cicatrici psihice ireversibile. Este datoria noastră să nu întoarcem privirea.
