Pentru a înțelege, trebuie să ne întoarcem la 1967, când Israelul a ocupat Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de Est. De atunci, legea aplicată aici nu este una uniformă, ci un mozaic de ordonanțe militare, legi civile israeliene și prevederi internaționale, care se împletesc într-un mod care ridică semne de întrebare asupra echității. În timp ce un colonist israelian care trăiește în Cisiordania este supus legii civile israeliene, un palestinian din același teritoriu este judecat de tribunale militare, în baza unor ordonanțe emise de comandantul militar israelian. Această dualitate juridică este piatra de temelie a unui sistem care, în practică, creează două categorii de oameni: cei care au drepturi și cei care sunt supuși unor restricții.
Să luăm un exemplu concret. Un colonist israelian care construiește o casă pe un deal din Cisiordania, fără autorizație, beneficiază de un proces civil, cu avocați, cu posibilitatea de a contesta decizia și, adesea, cu sprijinul statului. Un palestinian care își construiește o casă pe propriul teren, dar fără permisul militar, riscă să fie evacuat, să i se demoleze locuința și să fie acuzat de încălcarea ordinelor militare. De ce această diferență? Pentru că legea, în Cisiordania, este concepută pentru a proteja interesele ocupației, nu pentru a asigura justiția pentru toți. Aceasta este concluzia la care ajung mulți juriști și organizații de drepturile omului, care au documentat zeci de cazuri în care palestinienii sunt privați de dreptul la proprietate, la un proces echitabil și la libertate de mișcare.
Un alt aspect crucial este sistemul de permise de construcție. În zonele controlate de Israel, palestinienii trebuie să obțină permise de la administrația civilă israeliană, care este parte a armatei. Aceste permise sunt rare, iar procesul este lung și birocratic. În contrast, coloniștii israelieni au un regim juridic separat, care le permite să construiască rapid, cu sprijinul guvernului. Rezultatul este că, în ultimii ani, mii de case palestiniene au fost demolate, în timp ce așezările israeliene au crescut neîncetat. Aceasta nu este doar o problemă de locuințe, ci o strategie de a modifica demografia și de a consolida controlul asupra teritoriului, ceea ce este interzis de dreptul internațional, care consideră transferul de populație civilă în teritorii ocupate o crimă de război.
Dar legea nu se oprește la proprietate. În ceea ce privește arestările și detenția, diferențele sunt la fel de flagrante. Un palestinian poate fi arestat de armata israeliană și ținut în detenție administrativă, fără acuzații și fără proces, pentru perioade de luni sau chiar ani. Această practică, bazată pe ordine militare, este folosită în mod frecvent, iar organizațiile de drepturi omului au documentat cazuri de tortură și tratamente degradante. În schimb, un colonist israelen care comite un act de violență împotriva palestinienilor este judecat de tribunale civile israeli, cu toate garanțiile procesului echitabil. Această inegalitate este atât de evidentă încât chiar și oficiali israeli au recunoscut-o, dar puțin s-a făcut pentru a o corecta.
Un alt aspect important este rolul Curții Supreme a Israelului. Aceasta este adesea văzută ca un ultim refugiu pentru palestinienii care contestă deciziile militare. În teorie, ea poate interveni, dar în practică, ea a aprobat aproape toate demolările și exproprierile, invocând securitatea sau nevoile militare. Aceasta a dus la o erodare a încrederii în sistemul juridic, atât în rândul palestinienilor, cât și al unor juriști israeli, care consideră că curtea a devenit un instrument al ocupației, nu un garant al drepturilor.
În acest context, legea internațională, care ar trebui să protejeze civilii în teritorii ocupate, este adesea ignorată. Convenția de la Geneva, care interzice transferul de populație și demolarea proprietăților, este încălcată în mod sistematic, dar comunitatea internațională, cu puține excepții, nu a impus sancțiuni. Aceasta creează un sentiment de impunitate, care alimentează continuarea abuzurilor. În timp ce, în lumea occidentală, se vorbește despre statul de drept, în Cisiordania, legea este un instrument de putere, nu de justiție.
Această realitate are consecințe profunde asupra vieții de zi cu zi. Un palestinian care vrea să-și viziteze familia în altă parte a Cisiordaniei trebuie să treacă prin puncte de control, unde poate fi oprit, interogat, sau chiar arestat. Un colonist, în schimb, se deplasează liber pe drumuri separate, care sunt construite pentru a lega așezările între ele și de Israel. Această segregare fizică este reflectată și în sistemul juridic, care tratează oamenii în funcție de etnie, nu de fapte. Este o formă de apartheid, așa cum au numit-o mai multe organizații de drepturi omului, inclusiv Amnesty International și Human Rights Watch, în rapoarte recente.
În fața acestor abuzuri, palestinienii au încercat să caute dreptate în instanțe internaționale, cum ar fi Curtea Penală Internațională, dar cu puține rezultate concrete. De asemenea, ei au apelat la Curtea Internațională de Justiție, care a emis un aviz consultativ în 2024, în care a declarat ocupația israeliană ilegală și a cerut retragerea. Dar acest aviz, deși important, nu este obligatoriu, iar Israelul l-a respins. Aceasta arată că legea, în acest conflict, este adesea folosită ca un instrument politic, nu ca un standard de justiție.
În concluzie, legea în Cisiordania ocupată nu servește tuturor în mod egal. Ea este un instrument de control, care menține un sistem de apartheid, în care un grup are privilegii, iar celălalt este supus unor restricții. Aceasta nu este o exagerare, ci o realitate documentată, care trebuie să fie înțeleasă de către publicul larg. Pentru că, dacă legea nu este egală pentru toți, atunci nu este lege, ci o formă de opresiune. Și aceasta este o problemă care nu poate fi rezolvată doar prin declarații, ci prin acțiuni concrete, care să restabilească echitatea și dreptatea.
De ce este important:
Această analiză este crucială pentru că dezvăluie un aspect adesea ignorat al conflictului israelo-palestinian: inegalitatea juridică sistematică din Cisiordania ocupată. Înțelegerea modului în care legea este folosită pentru a consolida ocupația, nu pentru a proteja drepturile, este esențială pentru oricine vrea să înțeleagă dinamica reală a regiunii. Fără această perspectivă, dezbaterile despre pace și soluția cu două state rămân superficiale, ignorând faptul că un sistem juridic discriminatoriu subminează orice șansă de justiție și stabilitate. De asemenea, această analiză subliniază responsabilitatea comunității internaționale de a acționa, nu doar de a condamna, pentru a asigura că legea internațională este respectată și că drepturile fundamentale ale palestinienilor sunt protejate.
