Deceniu după deceniu, cauza națională palestiniană a devenit tot mai puternică. Astăzi, puțini supraviețuitori ai Nakbei din 1948 mai sunt în viață, dar angajamentul național pentru drepturile palestinienilor și pentru justiția istorică este la fel de puternic ca întotdeauna. Generațiile mai în vârstă nu i-au învățat pe cei tineri să uite trauma și să meargă mai departe; le-au spus să-și amintească și să păstreze cheile caselor strămoșești în minte. „Problema refugiaților” nu s-a „rezolvat de la sine” nu doar datorită determinării și rezilienței palestinienilor, ci și pentru că politicile israeliene de violență și deposedare s-au întors împotriva lor.
Furtul de pământ și resurse de către Israel și strămutarea violentă a palestinienilor au fost punctul de plecare pentru fiecare generație palestiniană de a respinge și rezista ocupației. Pe măsură ce Israelul reușea să uzurpe tot mai mult teritoriu palestinian, eșua lamentabil în a controla conștiința palestiniană. În ciuda eforturilor continue de a transforma taberele de refugiați în enclave izolate, de a recruta agenți și colaboratori pentru a submina unitatea și de a introduce organisme internaționale care să redefinească problema refugiaților ca una pur umanitară, Israelul nu a reușit să dezmembreze cauza națională palestiniană.
Cei deposedați și violați – refugiații palestinieni – au devenit cei mai înfocați purtători ai ideii de rezistență. Taberele de refugiați s-au transformat în centre ale luptei pașnice și armate. Din aceste tabere au ieșit gânditori, medici, educatori și lideri palestinieni de seamă, care au răspândit un singur mesaj: respingerea ocupației israeliene și insistența asupra drepturilor palestinienilor. Refugiații palestinieni au fost motorul primei Intifade din 1987 și al celei de-a doua Intifade din 2000. Ei au stat în centrul oricărei mobilizări ulterioare pentru a rezista ocupației israeliene.
Proiectul colonial nu a văzut altă opțiune decât să-și intensifice brutalitatea. Masacre repetate, încarcerări în masă și eforturi neîncetate de a smulge comunitățile din rădăcini nu au dus la supunere. Această abordare a eșuat, iar Fâșia Gaza – unde 80% din populație sunt refugiați – este cea mai clară dovadă a acestui eșec. După lansarea asaltului genocidar asupra Gazei în octombrie 2023, guvernul israelian a descris în repetate rânduri războiul drept „existențial”. Dacă Israelul însuși recunoaște astăzi că a patra generație de palestinieni, descendenții supraviețuitorilor Nakbei, reprezintă o amenințare la existența sa, atunci aceasta este o recunoaștere a prăbușirii predicției lui Ben-Gurion și a eșecului strategic al proiectului israelian de a elimina poporul palestinian.
Dar Israelul nu doar că a eșuat, ci a devenit și captiv. Este blocat în paradoxul inutilității propriei puteri brutale. Cu cât exercită mai multă violență, ucideri în masă și strămutări și cu cât reproduce Nakba, cu atât poporul palestinian devine mai hotărât să reziste. Represiunea nu dezrădăcinează Palestina, ci o ajută să prindă rădăcini mai adânci. Genocidul din Gaza este poate cea mai bună ilustrare a acestui paradox mortal. Peste 72.000 de palestinieni au fost masacrați, peste 170.000 răniți și 1,9 milioane strămutați. Majoritatea caselor au fost avariate sau distruse. Care este rezultatul? Când un copil palestinian se naște astăzi într-un cort și crește fără cea mai mare parte a familiei, fără școală, loc de joacă, asistență medicală adecvată sau casă, nu va avea nevoie de o narațiune istorică complexă pentru a înțelege cine este responsabil și ce trebuie făcut pentru a obține justiție.
Dar impactul autodistructiv al brutalității israeliene nu se limitează doar la Palestina. Genocidul Israelului s-a întors împotriva sa la scară globală. A permis cauzei palestiniene să depășească granițele unei probleme marginale de stânga și să atragă atenția pe întreg spectrul politic din Occident și din restul lumii. Activiști și cetățeni obișnuiți cu convingeri politice diferite manifestă acum solidaritate cu cauza palestiniană. Mulți o fac în ciuda represaliilor, arestărilor și urmăririlor penale pentru sprijinirea drepturilor palestinienilor. Cauza palestiniană a devenit un factor influent în alegerile locale din multe țări, inclusiv Statele Unite și Regatul Unit, unde sprijinul pentru ocupația israeliană și genocid poate costa candidații o victorie electorală.
Astfel, problema palestiniană a depășit statutul de luptă regională și a devenit o chestiune morală definitorie pentru oameni din întreaga lume. Aceasta a lăsat ocupația blocată într-o confruntare permanentă cu ceea ce nu poate fi învins: memoria. Cu cât încearcă mai mult să șteargă cauza palestiniană, cu atât aceasta este mai adânc gravată în conștiința palestiniană și globală. Dacă ar fi fost în viață astăzi, Ben-Gurion ar fi fost consternat să afle că sionismul și-a asigurat propria înfrângere în momentul în care a pornit Nakba.
De ce este important:
Acest articol demonstrează cum subestimarea rezilienței și identității naționale palestiniene de către liderii sioniști a dus la un eșec strategic major. Înțelegerea acestei dinamici este crucială pentru a analiza conflictul israeliano-palestinian nu doar din perspectivă istorică, ci și pentru a anticipa evoluțiile viitoare. Ea arată că violența și represiunea nu pot înăbuși o conștiință națională, ci, dimpotrivă, o întăresc. Pentru cititorii români, această perspectivă oferă o cheie de lectură esențială asupra unuia dintre cele mai complexe și controversate conflicte ale vremurilor noastre.
