Trump l-a descris pe al-Zaidi, un om de afaceri de 40 de ani fără experiență politică anterioară, drept „tânăr” și „frumos”, iar cei doi au discutat despre creșterea producției de petrol irakiene și despre o serie de acorduri economice. Cu toate acestea, mai târziu în aceeași zi, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a emis un avertisment clar: Irakul trebuie să dezarmeze grupurile armate aliate Iranului. Această dualitate – zâmbete și amenințări – ilustrează perfect presiunile cu care se confruntă Bagdadul.
Irakul se află într-o poziție extrem de delicată. Pe de o parte, depinde de companiile americane pentru modernizarea sectorului său petrolier și gazier, iar pe de altă parte, aproximativ 60% din populația sa este șiită, iar Iranul are legături adânci cu partidele politice șiite, rețelele religioase și grupurile armate din țară. Aceste conexiuni, alături de legăturile economice și de securitate, oferă Teheranului o influență considerabilă în politica irakiană.
În timpul vizitei, Trump și al-Zaidi au convenit ca forțele americane rămase în Irak, estimate la mai puțin de 2.000 de militari, să se retragă complet până pe 30 septembrie. Aceeași dată a fost stabilită și pentru dezarmarea facțiunilor armate active în Irak. Însă, imediat după întâlnire, Hegseth a postat pe X că Irakul „trebuie să-și afirme suveranitatea și să dezarmeze milițiile aliate Iranului”, pe care le-a acuzat de atacuri frecvente asupra forțelor americane în contextul războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului.
Kataib Hezbollah, una dintre cele mai mari grupări din cadrul Forțelor de Mobilizare Populară (PMF), a reacționat prompt. Un oficial al grupării, Abu Mujahid al-Assaf, a declarat că „dacă se lansează un război împotriva Republicii Islamice Iran, participarea forțelor de rezistență va fi imediată și sigură. Această decizie este înrădăcinată în ideologia noastră și nu este negociabilă.” Aceste cuvinte arată cât de ușor ar putea Irakul să devină un câmp de luptă pentru interesele străine.
Analiștii subliniază că escaladarea conflictului dintre SUA și Iran prezintă riscuri multiple pentru Irak. Inna Rudolf, cercetătoare la King’s College London, explică: „Bagdadul curtează Washingtonul, dar nu va tolera ca teritoriul său să fie folosit ca rampă de lansare pentru atacuri împotriva Iranului. Deși dorește să reînnoiască și să aprofundeze legăturile cu Statele Unite, guvernele irakiene succesive au avut grijă să păstreze o relație funcțională cu Iranul, una bazată pe legături istorice, religioase, comerciale și sociale îndelungate.”
Rudolf adaugă că, deși Irakul respinge utilizarea teritoriului său pentru lovituri împotriva Iranului, paramilitarii și rețelele politice aliate Iranului rămân influente în cadrul instituțiilor de stat și al parlamentului. „Aceasta creează o relație duală: diplomația formală de stat caută un angajament stabil și pragmatic cu Teheranul, în timp ce părți ale peisajului politic și de securitate mențin canale autonome de influență.”
Rezultatul este o interdependență gestionată: cooperarea în domeniul comerțului, energiei și legăturilor sociale transfrontaliere coexistă cu neîncrederea, contestarea internă și riscul persistent ca facțiunile armate de rezistență să acționeze independent de preferințele Bagdadului.
O escaladare ar aduce riscuri imediate și multidimensionale pentru Irak. În primul rând, ar putea produce efecte directe de securitate: facțiunile aliate Iranului care rezistă dezarmării sau reformei sectorului de securitate ar putea lovi de pe teritoriul irakian ținte regionale, provocând represalii care încalcă suveranitatea și pun în pericol civilii. Fiecare lovitură ar atrage o represalie, iar fiecare represalie ar răni un acord deja fragil.
În al doilea rând, politica irakiană, deja divizată, ar deveni și mai fracturată. Coalițiile guvernamentale s-ar putea destrăma, îngreunând adoptarea reformelor. În plus, ar putea urma consecințe economice și umanitare: perturbarea comerțului și a legăturilor energetice, blocarea investițiilor și a reconstrucției, precum și noi valuri de strămutare.
„În cele din urmă, spațiul diplomatic al Irakului s-ar micșora: în loc să medieze, Bagdadul ar putea fi constrâns să devină un teatru pentru confruntări prin interpuși, făcând mult mai dificile relațiile echilibrate și reforma credibilă a securității”, avertizează Rudolf. „Pericolul real nu este neapărat un război total, ci o mie de mici escaladări care golesc suveranitatea Irakului de conținut.”
Vizita premierului al-Zaidi la Washington a fost, așadar, un microcosmos al provocărilor cu care se confruntă Irakul. Pe de o parte, promisiunile de cooperare economică și retragerea trupelor americane oferă o rază de speranță. Pe de altă parte, avertismentele dure și amenințările grupărilor armate arată cât de fragilă este această speranță. Irakul trebuie să meargă pe o sârmă foarte subțire, încercând să mulțumească atât Washingtonul, cât și Teheranul, fără a-și pierde propria suveranitate.
De ce este important:
Acest articol evidențiază complexitatea relațiilor geopolitice din Orientul Mijlociu și modul în care Irakul, o țară cu o istorie marcată de conflicte și intervenții străine, încearcă să-și mențină echilibrul între două puteri rivale. Înțelegerea acestor dinamici este crucială pentru a anticipa evoluțiile regionale și impactul lor asupra securității globale, a piețelor energetice și a stabilității unei regiuni deja fragile.
