Cupa Mondială este, în teorie, un eveniment global care unește națiuni. În practică, însă, accesul la ea este filtrat de puterea pașaportului pe care îl deții. În timp ce jucătorii din țări precum Brazilia, Germania sau Argentina pot concura pe teren, fanii lor se confruntă cu obstacole uriașe atunci când vor să călătorească în țările gazdă. Statele Unite, care vor găzdui Cupa Mondială în 2026 împreună cu Canada și Mexic, au devenit un exemplu elocvent al acestei inegalități.
Sub administrația Trump, politica de imigrare s-a înăsprit considerabil. Vizele au devenit mai greu de obținut, iar controalele la frontieră sunt mai stricte. Pentru fanii din țări cu pașapoarte „slabe” – cum ar fi cele din Africa, Asia sau America Latină – obținerea unei vize de intrare în SUA poate fi un proces lung, costisitor și plin de incertitudini. De exemplu, un suporter din Nigeria, țară cu o tradiție fotbalistică puternică, poate avea nevoie de luni de zile pentru a strânge documentele necesare și pentru a convinge autoritățile americane că nu va rămâne ilegal în țară. În același timp, un fan din Germania sau Japonia poate intra în SUA fără viză, datorită programului Visa Waiver.
Această discrepanță nu este doar o problemă de birocrație, ci și una de justiție socială. Fotbalul este sportul celor mulți, al oamenilor obișnuiți, dar accesul la evenimentele sale majore este adesea rezervat celor care au norocul de a deține un pașaport „puternic”. Potrivit Henley Passport Index, pașapoartele din Singapore, Japonia și Germania permit accesul fără viză în peste 190 de țări, în timp ce pașapoartele din Afganistan, Siria sau Irak permit accesul în mai puțin de 30. Aceasta înseamnă că un fan din Kabul are nevoie de o viză pentru aproape orice destinație, inclusiv pentru a ajunge la un meci de fotbal.
Cupa Mondială din 2026, care va fi prima cu 48 de echipe, promite să fie cea mai mare de până acum. Dar, în același timp, riscă să fie și cea mai exclusivistă. Statele Unite, Canada și Mexic au sisteme de vize diferite, iar coordonarea între ele este complicată. Pentru fanii din țări precum India, Pakistan sau Bangladesh, obținerea unei vize americane poate dura luni și poate costa sute de dolari, fără nicio garanție de succes. În plus, temerile legate de securitate și de imigrația ilegală au dus la respingerea a mii de cereri de viză în fiecare an.
Un alt aspect important este cel al costurilor. Pe lângă viză, fanii trebuie să plătească pentru bilete, cazare, transport și alte cheltuieli. Pentru un suporter dintr-o țară săracă, aceste costuri pot fi prohibitive. Astfel, Cupa Mondială devine un eveniment pentru elite, nu pentru mase. În timp ce jucătorii din țări precum Senegal sau Costa Rica își reprezintă națiunile cu mândrie, fanii lor rămân acasă, neputând să își susțină echipa pe viu.
Al Jazeera a analizat acest fenomen într-un reportaj intitulat „The World Cup & Passport privilege”, realizat de Samantha Johnson. Jurnalista subliniază că, deși echipele se califică pe merit, pașapoartele nu fac acest lucru. „Este o ironie amară”, spune ea. „Fotbalul este considerat sportul poporului, dar accesul la el este dictat de birocrație și de puterea pașaportului.”
În plus, politicile lui Trump nu sunt singura piedică. Chiar și în țări cu sisteme de vize mai permisive, cum ar fi Canada, există obstacole. De exemplu, fanii din Iran sau Siria se confruntă cu sancțiuni și restricții suplimentare. În unele cazuri, chiar și simpla posesie a unui bilet la Cupa Mondială poate fi considerată un motiv de suspiciune de către autorități.
Ce se poate face? Organizațiile pentru drepturile omului și grupurile de suporteri cer ca țările gazdă să simplifice procesul de obținere a vizelor pentru fanii care au deja bilete. De asemenea, se propune crearea unui „pașaport al fanului” care să faciliteze călătoriile. Până acum, însă, aceste inițiative au avut un succes limitat.
În concluzie, Cupa Mondială rămâne un simbol al unității globale, dar și al inegalității. În timp ce jucătorii își demonstrează talentul pe teren, fanii se luptă cu birocrația și cu privilegiul pașaportului. Pentru ca fotbalul să fie cu adevărat al tuturor, trebuie să eliminăm aceste bariere. Până atunci, mulți vor privi meciurile doar pe ecrane, visând la o zi în care granițele nu vor mai fi un obstacol.
De ce este important:
Acest subiect este crucial pentru că dezvăluie o inegalitate profundă în accesul la evenimente sportive globale. În timp ce fotbalul este promovat ca un sport al maselor, realitatea arată că doar cei cu pașapoarte „puternice” pot participa fizic la el. În contextul Cupei Mondiale din 2026, găzduită de SUA, Canada și Mexic, această problemă devine și mai acută, afectând milioane de fani din țări în curs de dezvoltare. Înțelegerea acestui fenomen ne ajută să conștientizăm modul în care politicile de imigrare și privilegiile pașaportului modelează experiența sportivă și, mai larg, viața oamenilor.
