Elevii cu dizabilități depind de ecrane la școală. Ce se întâmplă dacă sunt interzise?

În era digitalizării, ecranele au devenit un instrument central în educație, dar nu pentru toți elevii reprezintă doar o sursă de distragere. Pentru Soraya Martin, o elevă de clasa a noua din Concord, California, ecranul laptopului sau telefonul nu sunt simple gadgeturi – sunt uneltele care îi transformă viața academică. Diagnosticată cu dislexie, Soraya se luptă de ani de zile cu cititul și scrisul, dar tehnologia asistivă a deschis uși pe care altfel nu le-ar fi putut atinge. Cu ajutorul funcției de dictare vocală și al cărților audio, ea a reușit să obțină note bune și să-și redobândească încrederea în sine. „Am început să iau note foarte bune. M-am simțit ca și cum nu sunt proastă, am atâtea de spus și mi-am dat seama că pot face față școlii”, mărturisește adolescenta. Povestea Sorayei este însă una care riscă să fie umbrită de mișcarea tot mai puternică de eliminare a ecranelor din școli.În Statele Unite, peste 30 de state au interzis deja telefoanele mobile în școli, iar unele au propus măsuri și mai drastice, care vizează laptopurile și tabletele. În mai, Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umane a emis un avertisment al chirurgului general privind „pericolele utilizării ecranelor”, citind efectele negative asupra sănătății mintale și a performanței școlare. În acest context, părinții – inclusiv cei din comunitatea lui Heather Martin, mama Sorayei – sunt îngrijorați de dependența de ecrane. Dar Heather atrage atenția asupra unui grup adesea ignorat în această dezbatere: elevii cu dizabilități. „Niciodată, în nicio conversație, nu s-a discutat – în afară de mine, când am adus vorba – despre copiii cu dizabilități”, spune ea.Statisticile arată că în SUA există peste 8 milioane de elevi cu dizabilități, iar mulți dintre ei se bazează pe tehnologie asistivă pentru a participa la activitățile școlare. De la cititoare de ecran pentru nevăzători, la software de mărire a textului pentru cei cu deficiențe de vedere, și de la dictare vocală pentru dislexici la cărți audio – ecranele sunt literalmente calea spre educație pentru acești copii. State precum Alabama, Tennessee și Utah au adoptat deja legi care limitează drastic utilizarea ecranelor, cu efecte începând din iulie. Lindsay Jones, CEO al Center for Applied Special Technology (CAST), o organizație non-profit axată pe accesibilitatea educațională, avertizează că aceste legi sunt „un instrument prea dur” și că ritmul rapid al adoptării lasă puțin timp pentru adaptări. „Ne îngrijorează că, în această vară, educatorii și comunitățile de persoane cu dizabilități vor fi lăsate să se descurce singure”, explică Jones.Deși unele legi conțin excepții pentru tehnologia asistivă, specialiștii subliniază că acestea sunt doar minimul necesar. În plus, reducerea personalului Departamentului Educației și întârzierea unei reguli privind accesibilitatea digitală pentru instituțiile publice, inclusiv școlile, complică și mai mult situația. La școala Sorayei, telefoanele au fost sigilate în pungi magnetice pe toată durata zilei de școală, o tendință răspândită în toată țara. Heather Martin se teme că aceasta este doar o primă etapă către o interdicție totală a ecranelor. „Un mediu complet fără ecrane ar însemna să aruncăm copilul odată cu apa din cadă. Nu se face distincția între ‘fără ecrane’ și ‘fără accesibilitate’. Pentru unii copii, ecranul este uneltele lor de accesibilitate”, argumentează ea.Soraya, care are un Plan Educațional Individualizat (IEP) ce îi permite să folosească telefonul pentru notițe și alte tehnologii asistive, simte pe pielea ei efectele noii politici. Deși legal are dreptul la aceste adaptări, profesorii, nefamiliarizați încă cu noul sistem, nu știu întotdeauna cum să aplice excepțiile. „Urăsc pungile alea”, spune adolescenta, referindu-se la dispozitivele de blocare a telefoanelor. Pentru ea, telefonul nu este doar un instrument de învățare, ci și o plasă de siguranță – îl poate folosi pentru a-și suna părinții în caz de atac de panică. Când trebuie să ceară permisiunea pentru a-și scoate telefonul, se simte stigmatizată.Jones atrage atenția asupra „consecințelor neintenționate” ale acestor interdicții. Tehnologia, folosită intenționat, poate crea medii flexibile, esențiale pentru persoanele cu dizabilități. Organizația sa, CAST, a dezvoltat cadrul Universal Design for Learning (UDL), care încurajează profesorii să proiecteze lecții astfel încât să se adreseze diversității stilurilor de învățare. De exemplu, o lecție de matematică poate fi predată cu ajutorul cuburilor, diagramelor și videourilor, iar lectura poate fi oferită sub formă de e-book, pentru ca elevii cu vedere scăzută să poată mări textul sau cei cu dislexie să asculte. În timp ce ecranele sunt tot mai restricționate, Jones speră ca vocea persoanelor cu dizabilități să nu fie ignorată. „Avem nevoie ca educatorii și factorii de decizie să înțeleagă că, pentru milioane de copii, ecranele nu sunt un lux, ci o necesitate”, conchide ea.### De ce este important: Această analiză evidențiază un conflict major între tendința globală de a reduce utilizarea ecranelor în școli și nevoile stringente ale elevilor cu dizabilități care depind de tehnologia asistivă pentru a învăța. În spatele dezbaterii aprinse despre efectele negative ale ecranelor asupra sănătății mintale și a atenției, există o comunitate vulnerabilă care riscă să fie exclusă din educație. Povestea Sorayei Martin este doar un exemplu al modului în care o interdicție bine-intenționată poate crea bariere suplimentare pentru cei care deja se confruntă cu provocări uriașe. Arta de a găsi un echilibru între protejarea sănătății și asigurarea accesibilității este crucială pentru viitorul educației incluzive. Reducerea personalului Departamentului Educației și întârzierea reglementărilor privind accesibilitatea digitală agravează situația, lăsând școlile și familiile să se descurce singure. Fără o abordare atentă și consultarea persoanelor cu dizabilități, riscăm să transformăm școlile în locuri și mai inaccesibile.