Strâmtoarea Hormuz, prin care treceau aproximativ o cincime din transporturile globale de petrol și gaze naturale lichefiate înainte de războiul SUA-Israel împotriva Iranului, a devenit un punct fierbinte după ce Teherranul a închis apa în februarie. Închiderea a fost o reacție la conflictul care a cuprins regiunea, iar Iranul a anunțat ulterior o nouă rută de navigație prin apele sale teritoriale, ocolind schema de separare a traficului adoptată de Organizația Maritimă Internațională (IMO) în 1968. Teherranul a susținut că acea rută a fost minată, iar în iunie, când Iranul și SUA au semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU) pentru a pune capăt războiului, Oman și IMO au anunțat un nou coridor de tranzit în Strâmtoarea Hormuz, susținut de SUA, care se întindea de-a lungul coastei omaneze. Iranul a considerat că acea rută „sudică” încălca MoU-ul și a lansat atacuri asupra navelor care o foloseau, ceea ce a dus la colapsul acordului interimar.
Acum, după săptămâni de negocieri intermitente, cele două țări au convenit asupra unei noi rute temporare. Gharibabadi, vorbind la televiziunea de stat, a explicat că intrarea noii rute „va fi prin apele noastre teritoriale, iar o parte din ieșire va trece și ea prin apele noastre teraționale”. Această formulare sugerează că Iranul își păstrează controlul asupra punctelor cheie, dar și că există o flexibilitate pentru a permite navigația. În aceeași zi, ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, s-a întâlnit cu omologul său omanez, Badr Albusaidi, la Teheran, pentru a discuta nu doar coridorul temporar, ci și un proiect de curățare a minelor din strâmtoare, potrivit unui comunicat comun. Albusaidi a scris pe X că speră ca țările să „anunțe în curând” coridorul, adăugând că „gestionarea viitoare a strâmtorii și o soluție permanentă vor urma la momentul potrivit”.
Discuțiile tehnice sunt planificate pentru a dezvolta un aranjament pe termen lung, inclusiv mecanisme de schimb de informații și servicii de navigație și securitate, conform comunicatului. Aceasta indică faptul că ambele părți sunt conștiente de complexitatea situației și doresc să evite o escaladare suplimentară. Cu toate acestea, Gharibabadi a fost clar că Iranul nu va considera strâmtoarea deschisă în ciuda acordului cu Omanul. El a respins și afirmația președintelui american Donald Trump că toate minele au fost curățate din apele internaționale ale strâmtorii, spunând că aceasta este „doar pentru a calma piețele”. Mai mult, el a avertizat că navele americane de detectare a minelor ar deveni „ținte foarte bune” dacă ar intra în zonă.
Aceste declarații vin pe fondul unei tensiuni crescânde între Iran și SUA. Trump a anunțat săptămâna trecută „cea mai zdrobitoare operațiune economică din istorie” împotriva Iranului și a amenințat cu sancțiuni împotriva oricărei țări care face afaceri cu Teheranul. Gharibabadi a îndemnat țările să nu cedeze presiunii americane, spunând că Washingtonul „se înșală în privința capacității sale de a impune sancțiuni împotriva vecinilor noștri”. El a amintit că o campanie anterioară de sancțiuni sub Trump nu a reușit să-și atingă obiectivele și a prezis că noile măsuri vor avea aceeași soartă. „Noile sancțiuni americane sunt sortite eșecului, iar noi avem propriile noastre metode pentru a le contracara”, a adăugat el.
În acest context, acordul cu Omanul poate fi văzut ca o încercare a Iranului de a-și consolida poziția și de a arăta că poate gestiona strâmtoarea fără implicarea SUA. De asemenea, este o mișcare diplomatică pentru a evita izolarea totală și pentru a menține canalele de comunicare deschise cu vecinii. Omanul, care a jucat istoric rolul de mediator în regiune, pare să fie un partener de încredere pentru Iran, iar această cooperare ar putea fi un prim pas către o soluție mai largă. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă SUA vor accepta această nouă rută și dacă vor îndeplini condițiile din MoU, inclusiv ridicarea sancțiunilor și eliberarea activelor iraniene înghețate.
În plus, incidentul de marți, când un petrolier a fost avariat de un proiectil neidentificat lângă Ash Shishah, Oman, aproape de intrarea în strâmtoare, subliniază că pericolele rămân reale. Regatul Unit a raportat acest incident, iar acesta ar putea fi un semnal că tensiunile nu s-au diminuat. Deși acordul dintre Iran și Oman este un pas pozitiv, el nu rezolvă problema de fond: neîncrederea dintre Iran și SUA și lipsa unui cadru de securitate regional. Fără o implicare mai largă și fără respectarea angajamentelor, strâmtoarea Hormuz va rămâne un punct de fricțiune, cu riscuri pentru comerțul global și pentru stabilitatea regiunii.
De ce este important:
Acest acord dintre Iran și Oman este crucial pentru că ar putea reduce riscul unui conflict major în Strâmtoarea Hormuz, o arteră vitală pentru aprovizionarea globală cu energie. Dacă se va implementa, ar putea stabiliza parțial piața petrolului și ar putea deschide calea pentru negocieri mai ample. În același timp, rămâne un test pentru diplomația regională și pentru capacitatea SUA de a-și impune voința. Pentru România, ca parte a Uniunii Europene și a NATO, stabilitatea în această regiune este importantă pentru securitatea energetică și pentru evitarea unor crize globale. De aceea, evoluțiile din Hormuz trebuie urmărite cu atenție, iar acordul Iran-Oman este un semnal că dialogul poate înlocui confruntarea, chiar și în cele mai tensionate momente.
