Acordul, mediat de Statele Unite, Egipt, Qatar și Turcia, face parte din așa-numitul „Plan în 20 de puncte” lansat de administrația Trump anul trecut. Conform termenilor, Hamas se angajează să predea armele în etape, sub supravegherea unei Forțe Internaționale de Stabilizare, în timp ce Israelul își va retrage trupele treptat. În locul Hamas, administrația Gazei va fi preluată de un Comitet Național tehnocrat, menit să restaureze serviciile esențiale și să pregătească terenul pentru reconstrucție. Trump a numit acordul „un pas monumental către pacea și securitatea durabilă”, adăugând că „majoritatea oamenilor spuneau că o astfel de înțelegere este imposibilă”.
Cu toate acestea, reacțiile nu au întârziat să apară, dezvăluind fisurile adânci dintre părți. Deși Trump a declarat că Israelul este „foarte fericit” cu acordul, realitatea din teren este mult mai nuanțată. Ministrul de Securitate Națională de extremă dreaptă, Itamar Ben-Gvir, a respins categoric proiectul, numindu-l „inacceptabil pentru Israel”. El a criticat în special clauza care prevede încetarea asasinatelor vizate asupra membrilor Hamas, considerând că aceasta echivalează cu „a permite Hamas să se organizeze pentru următorul masacru”. Ben-Gvir a cerut continuarea asasinatelor și încurajarea emigrării palestinienilor, o poziție care contrastează puternic cu spiritul acordului.
Fostul șef al Statului Major al armatei israeliene, Gadi Eisenkot, un potențial succesor al premierului Benjamin Netanyahu, a mers și mai departe, vorbind despre un „decalaj revoltător” între promisiunile făcute de Netanyahu și realitate. „Statul Israel nu trebuie să accepte o realitate în care Hamas supraviețuiește, se reînarmează și așteaptă ocazia pentru următorul masacru”, a scris el pe rețelele sociale. Această declarație reflectă temerile multor israelieni că acordul ar putea fi doar o amânare a conflictului, nu o soluție definitivă.
De partea cealaltă, Hamas a insistat că dezarmarea este condiționată de încetarea completă a ostilităților și retragerea Israelului. Negociatorul Ghazi Hamad a declarat pentru Al Jazeera că acordul este un „pachet cuprinzător”, nu o simplă predare de arme. El a subliniat că Hamas a făcut „concesii de dragul poporului palestinian”, având ca obiectiv principal protejarea locuitorilor Gazei de „măsurile ostile și planurile criminale ale ocupației israeliene”. Această poziție sugerează că Hamas încearcă să prezinte acordul ca pe o victorie diplomatică, mai degrabă decât o capitulare.
Nu toate facțiunile armate palestiniene sunt însă de acord. Jihadul Islamic Palestinian, un partener al Hamas în încetarea focului inițială, a declarat că rapoartele despre un acord sunt „inexacte” și că mișcarea are „rezerve” cu privire la forma actuală a documentului. Această dezbinare internă ar putea submina implementarea acordului, deoarece Jihadul Islamic controlează o parte semnificativă a capacității militare din Gaza.
Comitetul Național pentru Administrarea Gazei, organismul tehnocrat care urmează să preia conducerea enclavei, a salvat acordul și și-a declarat „pregătirea deplină” de a prelua guvernarea și de a restabili serviciile esențiale. Rămâne de văzut însă dacă acest comitet va avea suficientă autoritate și resurse pentru a face față provocărilor imense, de la reconstrucția infrastructurii distruse până la asigurarea ordinii publice.
Reacțiile internaționale au fost, în general, pozitive, dar cu note de precauție. Egiptul, Qatarul și Turcia, care au mediat acordul, se pregătesc deja pentru noi runde de negocieri pentru a consolida angajamentele din faza a doua. Pakistanul și-a exprimat speranța că acordul va duce la realizarea dreptului la autodeterminare al poporului palestinian și la înființarea unui stat palestinian independent, suveran și contiguu, bazat pe granițele din 1967.
Uniunea Europeană, prin vocea șefei diplomației, Kaja Kallas, a salutat planul ca pe un „pas constructiv către pace”, dar a avertizat că succesul este departe de a fi garantat. „Multe lucruri trebuie să se alinieze pentru ca acest lucru să funcționeze”, a scris ea, subliniind că totul depinde de implementarea integrală a angajamentelor de către părți.
Marea Britanie, prin ministrul de Externe Ed Miliband, a cerut implementarea completă a Planului în 20 de puncte, inclusiv retragerea armatei israeliene din Gaza și respectarea încetării focului de către toate părțile. El a atras atenția asupra condițiilor „îngrozitoare” din Gaza și a cerut Israelului să „pună capăt imediat restricțiilor inacceptabile asupra ajutorului umanitar”.
Germania a salvat acordul, dar a insistat că Hamas „nu trebuie să mai reprezinte niciodată o amenințare pentru Israel”. Belgia a vorbit despre un „pas potențial către încheierea conflictului și către o pace și securitate durabilă pentru israelieni și palestinieni deopotrivă”.
În ciuda optimismului prudent, rămân întrebări fundamentale. Va reuși acest acord acolo unde atâtea altele au eșuat? Poate fi construită încrederea între părți după ani de sânge și ură? Și, poate cel mai important, va aduce acest acord o pace reală și durabilă, sau doar o pauză temporară înaintea următorului ciclu de violență? Răspunsurile la aceste întrebări vor modela nu doar viitorul Gazei, ci și al întregului Orient Mijlociu.
De ce este important:
Acest acord reprezintă o încercare majoră de a pune capăt unuia dintre cele mai sângeroase și prelungite conflicte din istoria recentă a Orientului Mijlociu. Dacă va fi implementat cu succes, ar putea deschide calea pentru reconstrucția Gazei, îmbunătățirea condițiilor de viață pentru milioane de palestinieni și reducerea tensiunilor regionale. Eșecul, însă, ar putea duce la o reizbucnire a violențelor, cu consecințe devastatoare pentru civilii din ambele tabere și pentru stabilitatea întregii regiuni. De aceea, comunitatea internațională urmărește cu sufletul la gură evoluția implementării acestui plan fragil, dar plin de speranță.
