Cupa Mondială din 2026 a început cu o victorie electrizantă a Coreei de Sud împotriva Cehiei. Apoi, în următoarele patru zile, echipele AFC au rămas neînvinse, în mare parte prin remize. Norocul s-a întors în a șasea zi a turneului. Și când pierderile s-au abătut asupra Asiei, au venit în valuri. Formatul extins al Cupei Mondiale a permis un record de nouă echipe din AFC. Dar după faza grupelor, șapte au fost eliminate: Coreea de Sud, Iran, Irak, Iordania, Qatar, Arabia Saudită și Uzbekistan. Ultimele două, Australia și Japonia, au fost trimise acasă după runda de 32 – făcând din AFC prima confederație majoră care a văzut toate echipele eliminate la această Cupă Mondială (Confederația de Fotbal din Oceania, de asemenea eliminată în faza grupelor, a fost reprezentată de o singură echipă, Noua Zeelandă).
A fost nu doar o lovitură pentru țările individuale, ci pentru fotbalul asiatic în ansamblu. Astăzi, sunt mai mulți jucători asiatici în fotbalul european de club și mai mulți bani și efort investiți în fotbalul din Asia. Totuși, când a fost momentul adevărului pe cea mai mare scenă a fotbalului, echipele AFC au livrat doar trei victorii din 29. Pentru a șasea Cupă Mondială consecutiv, nicio echipă din AFC nu a reușit să obțină o victorie în runda eliminatorie.
„Ceea ce a arătat este că fotbalul asiatic poate fi competitiv până la un anumit nivel, dar există încă un decalaj care trebuie redus între Asia și restul lumii”, spune Paul Williams, cu sediul în Australia și co-fondator al publicației online The Asian Game. Așadar, ce reține echipele? Sau este doar o chestiune de timp până când Asia își va avea momentul la Cupa Mondială, la fel ca Europa, America de Sud și, cel mai recent, Africa?
Cea mai mare dezamăgire dintre echipele AFC a fost Coreea de Sud, care era a doua cea mai bine clasată echipă din grupa sa. După victoria inițială, „Războinicii Taeguk” au devenit din ce în ce mai dezorganizați și nu au reușit să livreze în meciurile următoare împotriva Mexicului și a Africii de Sud. „Sincer, au fost atât de multe motive în spatele eșecului echipei naționale coreene de data aceasta. Echipa nu a reușit să se unească, iar tactica și strategia au lipsit”, spune Han June, un jurnalist sportiv din Coreea de Sud și fondator al Football-Asian.com. „Antrenorul a fost sub așteptări, jucătorii au fost sub așteptări, iar organizarea și managementul general au fost sub așteptări”, adaugă el.
Ieșirea rapidă a dus la o reglare de conturi în lumea fotbalului sud-coreean – alimentată de furia intensă față de acuzațiile de favoritism și nepotism implicate în numirea antrenorului Hong Myung-bo. Președintele Coreei de Sud, Lee Jae Myung, a cerut o investigație asupra celor întâmplate. Hong și șeful Asociației de Fotbal din Coreea, Chung Mong-gyu, au demisionat de atunci.
Qatar și Arabia Saudită au fost, de asemenea, sub așteptări, mai ales având în vedere că ambele națiuni au investit masiv în fotbal. Debutantele la Cupa Mondială, Iordania și Uzbekistan, nu au câștigat niciun meci, dar au produs momente memorabile, cum ar fi Iordania marcând împotriva Argentinei și Uzbekistanul făcând același lucru împotriva Columbiei. Pentru unele echipe, a fost pur și simplu o tragere la sorți ghinionistă. Irakul, care s-a întors la turneu după 40 de ani, a concurat împotriva Senegalului, Franței și Norvegiei în ceea ce a fost probabil cea mai grea grupă. Japonia, după ce a avansat în runda de 32, a fost programată să înfrunte fie Marocul, fie Brazilia, pierzând în cele din urmă în fața acesteia din urmă. După o remiză cu Egiptul, soarta Australiei a depins de o tensionată lovitură de pedeapsă.
Între timp, războiul SUA cu Iranul a creat provocări semnificative pentru echipa națională iraniană. La începutul conflictului, la sfârșitul lunii februarie, liga internă de fotbal a Iranului a fost suspendată, împiedicând mulți sportivi să poată juca competitiv luni de zile, potrivit lui Arya Nourizadeh, cu sediul în Japonia, de origine iraniană-canadiană și co-prezentator al podcastului Asian Football Show. Când a început Cupa Mondială, restricțiile de călătorie ale SUA legate de război au forțat echipa iraniană să călătorească în condiții dificile, afectându-le pregătirea.
Dar dincolo de circumstanțe specifice, există probleme sistemice. Unul dintre cele mai mari obstacole este lipsa de profunzime și de experiență în meciuri de înaltă presiune. Deși jucătorii asiatici sunt din ce în ce mai prezenți în ligile europene, ei sunt adesea în roluri secundare, nu în poziții cheie. În plus, stilul de joc al echipelor asiatice tinde să fie mai defensiv și mai puțin adaptabil la ritmul rapid al fotbalului mondial de top. „Trebuie să existe o schimbare de mentalitate”, spune Williams. „Echipele asiatice trebuie să creadă că pot învinge pe oricine, nu doar să spere la o remiză.”
Infrastructura este un alt factor. În timp ce țări precum Qatar și Arabia Saudită au construit stadioane de clasă mondială, dezvoltarea tineretului și a academiilor rămâne în urmă. Fără o bază solidă de jucători tineri care să fie expuși la competiții internaționale de la o vârstă fragedă, decalajul va persista. De asemenea, programele de antrenori trebuie îmbunătățite; multe echipe asiatice se bazează pe antrenori străini, dar nu există suficientă continuitate sau integrare a cunoștințelor locale.
Cu toate acestea, există semne de speranță. Japonia și Australia au arătat că pot fi competitive, iar performanțele lor în turneele anterioare, cum ar fi calificarea în optimi în 2018 și 2022, demonstrează progresul. De asemenea, creșterea numărului de jucători asiatici în Europa, cum ar fi Son Heung-min, Takefusa Kubo sau Mehdi Taremi, oferă modele de urmat. Dar pentru a trece la următorul nivel, este nevoie de o abordare holistică: investiții în academii, programe de antrenori, și mai ales, o schimbare culturală în ceea ce privește asumarea riscurilor și încrederea în sine.
În concluzie, fotbalul asiatic se află la o răscruce. Potențialul există, dar transformarea acestuia în rezultate concrete la Cupa Mondială necesită timp, răbdare și reforme structurale. Până atunci, fanii asiatici vor continua să spere că, într-o zi, unul dintre reprezentanții lor va sparge bariera și va ajunge departe în turneu. Poate că nu este o chestiune de „dacă”, ci de „când”.
De ce este important:
Acest subiect este crucial pentru înțelegerea dinamicii globale a fotbalului și a provocărilor cu care se confruntă regiunile emergente. Performanța slabă a echipelor asiatice la Cupa Mondială nu este doar o problemă sportivă, ci reflectă inegalități structurale în dezvoltarea fotbalului, accesul la resurse și expunerea internațională. Analizând aceste obstacole, putem identifica pașii necesari pentru a reduce decalajul și a promova o competiție mai echitabilă. În plus, succesul fotbalului asiatic ar putea avea un impact economic și cultural semnificativ, stimulând interesul pentru sport în una dintre cele mai populate regiuni ale lumii.
