Articolul 63 al legii este cel care a atras cea mai mare atenție. Conform unei traduceri oficiale, acesta prevede că „organizațiile și persoanele din afara Chinei continentale care comit infracțiuni îndreptate împotriva [Chinei] și care subminează unitatea și progresul etnic sau creează diviziuni etnice vor fi trase la răspundere legală în conformitate cu legea”. Această clauză extinde jurisdicția Chinei dincolo de frontierele sale, permițând autorităților să vizeze cetățeni chinezi din străinătate sau chiar străini care, în opinia Beijingului, amenință coeziunea etnică a țării.
Amnesty International a reacționat prompt, avertizând că articolul 63 ar putea fi folosit pentru a justifica represiunea transnațională împotriva cetățenilor și activiștilor din diaspora. Organizația subliniază că există deja o rețea de „poliții” neoficiale chinezești în străinătate, precum și grupuri studențești sau culturale care monitorizează disidența. „Apărarea pașnică a drepturilor minorităților din China, de oriunde de către oricine, ar putea fi caracterizată ca subminând ‘unitatea etnică’”, a declarat Sarah Brooks, director regional adjunct al Amnesty International. Ea a adăugat că „unitatea” în acest context nu înseamnă armonie între comunități, ci conformitate cu linia politică a Partidului Comunist Chinez.
Zhou Jianshe, purtătorul de cuvânt al Biroului de Presă al Consiliului de Stat, a respins criticile, afirmând că articolul 63 este o „prevedere legală legitimă, necesară și aplicabilă”. El a acuzat mass-media occidentală că încearcă să distorsioneze legea, prezentând-o ca un exemplu de „jurisdicție cu braț lung”. Cu toate acestea, temerile nu vin doar din partea organizațiilor internaționale. Taiwanul, o insulă autoguvernată pe care Beijingul o revendică, a reacționat și el cu îngrijorare. Președintele taiwanez William Lai Ching-te a îndemnat cetățenii să fie prudenți atunci când călătoresc sau locuiesc în China, după intrarea în vigoare a legii. Taipeiul a intensificat avertismentele de călătorie încă din 2024, după ce China a decis că „separatiștii” taiwanezi pot fi judecați în lipsă și chiar condamnați la moarte pentru promovarea secesiunii.
Legea vine pe fondul unei politici mai ample a Chinei de a-și consolida controlul asupra regiunilor cu populații minoritare, precum Tibet și Xinjiang. Raportorii speciali ai ONU pentru drepturile minorităților și drepturile culturale au criticat deja legislația, spunând că este folosită pentru a justifica asimilarea forțată, nu pentru a promova armonia. În Xinjiang, de exemplu, autoritățile chineze sunt acuzate de detenții în masă, muncă forțată și supraveghere intensivă a uigurilor și a altor minorități turcice musulmane. Beijingul respinge aceste acuzații, susținând că măsurile sunt necesare pentru combaterea terorismului și menținerea stabilității.
Extinderea jurisdicției extrateritoriale nu este un fenomen nou pentru China. În ultimii ani, Beijingul a adoptat legi care permit urmărirea penală a persoanelor care amenință securitatea națională, inclusiv a celor care răspândesc „știri false” sau care participă la proteste în străinătate. Legea privind unitatea etnică este doar cea mai recentă dintr-o serie de măsuri care vizează controlul diasporei și descurajarea criticilor internaționale.
Criticii susțin că această lege ar putea avea un efect de răcire asupra dezbaterilor legitime despre drepturile omului și autonomia regională. Activiștii din diaspora chineză se tem că orice formă de advocacy pentru minorități, fie că este vorba de petiții, articole sau proteste pașnice, ar putea fi interpretată ca o încălcare a legii. Mai mult, legea ar putea fi folosită pentru a hărțui jurnaliști, cercetători sau diplomați care critică politicile Chinei.
Pe de altă parte, China are propriile argumente. Oficialii chinezi subliniază că multe țări, inclusiv Statele Unite, au legi cu aplicare extrateritorială, cum ar fi Legea privind practicile corupte în străinătate (FCPA) sau sancțiunile economice. Beijingul consideră că este dreptul său suveran să își protejeze unitatea națională și să combată ceea ce numește „separatism” și „terorism”. Cu toate acestea, diferența constă în modul în care aceste legi sunt aplicate și în definițiile vagi ale unor termeni precum „subminarea unității etnice”.
Impactul legii se resimte deja în comunitățile chinezești din străinătate. În Statele Unite, Canada și Australia, unde există diaspore chinezești semnificative, oamenii devin mai precauți în exprimarea opiniilor. Unele organizații studențești chinezești au fost acuzate că acționează ca extensii ale Partidului Comunist, raportând activități considerate „suspecte” autorităților de la Beijing. Legea ar putea întări aceste mecanisme de control.
În concluzie, „Legea privind promovarea unității și progresului etnic” este un instrument juridic care reflectă viziunea Beijingului asupra securității naționale și a controlului social. În timp ce oficialii chinezi o prezintă ca pe o măsură de protejare a armoniei, criticii o văd ca pe o amenințare la adresa libertăților fundamentale și a drepturilor omului. Rămâne de văzut cum va fi aplicată în practică și ce efecte va avea asupra relațiilor internaționale ale Chinei.
De ce este important:
Această lege marchează o escaladare semnificativă a eforturilor Chinei de a-și extinde influența legală dincolo de granițe, cu potențiale consecințe pentru libertatea de exprimare, drepturile minorităților și securitatea diasporei. Înțelegerea acestei evoluții este crucială pentru a anticipa schimbările în geopolitica regională și globală, precum și pentru a proteja valorile democratice și drepturile omului.
