Originea surprinzătoare a celor 4 caracteristici care lipesc copiii și adulții la ecrane
În ultimii ani, cercetătorii au identificat patru caracteristici cheie ale aplicațiilor de rețele sociale, jocuri video și platforme de streaming care, combinate, creează un efect de „superlipire” pe utilizatori, în special la copii. Aceste caracteristici – solitudine, bottomless (conținut infinit), viteză și teasing (întârzierea recompensei) – au origini surprinzătoare în industria cazinoului, mai precis în mașinile de slot video din anii ’80 și ’90. Antropologul cultural Natasha Dow Schüll de la New York University a petrecut 15 ani studiuind mașinile de slot, interviind ingineri, matematicieni, marketiști și utilizatori, și a descoperit că aceste mașini declanșează un starea tranză, cunoscută sub numele de „zona mașinii” sau „dark flow”, în care persoanele pierd noțiunea de timp și spațiu, jucând chiar 24–48 de ore fără oprire, uneori chiar folosind pampers pentru adulți pentru a nu opri jocul. Schüll a observat că, în jurul anilor 2010, aceleași patru caracteristici au început să apară în aplicațiile pentru telefoane și tablete, inclusiv rețelele sociale, jocurile și platformele de video. De exemplu, feed-urile infinite de pe TikTok, Instagram sau YouTube nu au un punct de oprire natural – conținutul apare continuu, automat, fără ca utilizatorul să se simtă „gata”. Viteza cu care putem derula, vedea și revizui conținutul crează o iluzie de fuzzie cu ecranul, unde nu mai știm unde ne oprim noi și unde începe mașina. Dar cel mai puternic ingredient este algoritmul de recomandare, care folosește AI pentru a prezice ce vrem să vedem – apoi ne îndeplinește doar parțial, oferindu-ne ceva aproape, dar nu exact, ceea ce ne face să continuăm să căutăm, în așteptarea „celui din urmă lucru mare”. Această strategie, cunoscută sub numele de „variable ratio reinforcement”, este aceeași folosită în mașinile de slot: nu câștigi de fiecare dată, dar suficient de des pentru a ține creierul în așteptare. Schüll spune că această combinație de solitudine (fără semnale sociale care să ne oprească), conținut infinit, viteză de feedback rapid și teasing algoritmic creează o „recipetă pentru suprautilizare” care afectează toți utilizatorii, dar este mai periculoasă la copii, care sunt mai vulnerabili din cauza dezvoltării creierului în curs. Copiii care petrec multe ore singuri în fața ecranelor, în dormitor, au un risc mai mare de a dezvolta „utilizare problematică” – continuarea utilizării aplicării chiar și când această afectează somnul, prieteniile sau sănătatea mentală. Schüll sugerează părinților să folosească aceste patru criterii ca un instrument de evaluare: alegând o aplicație sau un site web și ratingându-i după aceste caracteristici, pot înțelege cât de „adictivă” este. Descoperirile ei au fost citite în procesele juridice recente împotriva Meta și Google, deși companii le-au contestaționat, alegând că produsele lor nu sunt adictive. Totuși, cercetarea de peste un deceniu arată clar: designul acestor aplicații nu este întâmplător – este rezultatul unei intenții consciente, împrumutate de la cazinourile video, pentru a ține utilizatorii cât mai mult timp posibil pe ecran, chiar și la costul lor de sănătate, timp și bineființă.
