Într-o țară care cunoaște adevăratul sens al frigului iernii, al întreruperilor de curent și al geografiei aspre, ideea acestui baraj a devenit mult mai mult decât un simplu zid care oprește apa. A devenit o promisiune pentru mult mai multe. Proiectul Rogun, în valoare de 5 miliarde de dolari, lansat inițial la mijlocul anilor 1970 pentru a face față deficitului cronic de energie al Tadjikistanului, a fost descris de președintele Emomali Rahmon ca o chestiune de „viață sau moarte”. Țara, care suferă de mult timp de lipsuri de energie electrică iarna, vede în baraj o oportunitate de a reduce deficitul sezonier, de a îmbunătăți alimentarea cu energie și, poate, în cele din urmă, de a exporta surplusul către țările vecine.
Durează aproximativ două ore de condus de la Dușanbe până la Rogun. Drumul în sine este doar o parte a poveștii. Fiecare cotitură dezvăluie o nouă scenă: stânci ascuțite acoperite de verdeață, văi adânci, case risipite și un râu care nu se oprește niciodată din curgere. Pe drum, camioane încărcate cu pietre și materiale grele trec, și devine din ce în ce mai clar că acest proiect nu este construit pe un teren ușor. Totul pare dificil: accesul, excavarea, transportul și controlul unui râu care se năpustește din înălțimile Asiei Centrale.
Apropiindu-te de șantier, trăsăturile lui Rogun încep să apară, nu ca o imagine completă dintr-o dată, ci ca piese împrăștiate ale unei scene mult mai mari: drumuri de pământ, echipamente gigantice, munți excavați, intrări în tuneluri până când, în cele din urmă, barajul prinde contur. Primul lucru pe care vizitatorii îl observă la Rogun nu este doar înălțimea impresionantă a barajului, ci dimensiunea vastă a întregii operațiuni, care seamănă cu un oraș în funcțiune suspendat între munte și râu. Pe măsură ce sunetele utilajelor răsună printre stânci, praful se ridică și muncitorii se mișcă de parcă ar face parte dintr-o mașinărie colosală și neobosită. Muntele pare să se fi deschis din interior. Nu există o singură fațadă a proiectului, ci mai multe niveluri, intrări și căi. Vezi un drum care coboară în jos, altul care urcă spre zona de lucru și un al treilea care duce spre deschiderea unui tunel întunecat care pare o ușă către măruntaiele pământului.
Rogun nu este doar un zid care oprește apa, ci o întreagă rețea de tuneluri, devieri, canale și instalații sub și în jurul muntelui. Apa nu se lovește doar de beton; ea trece printr-o inginerie complexă concepută pentru a îmblânzi râul Vakhsh și a-i transforma puterea în electricitate. La intrările în tuneluri, lumina aspră exterioară se retrage, aerul devine mai rece, iar sunetul utilajelor capătă un ecou metalic profund. În interior, nu poți vedea râul, dar îl poți simți cum este dirijat, deviat, presurizat și apoi eliberat prin aceste artere către turbinele care alimentează case, fabrici și școli. Proiectul include tuneluri hidraulice cu lungimi cuprinse între 1.100 și 1.500 de metri și o centrală electrică subterană care găzduiește șase unități.
În partea proiectului destinată centralei electrice, viziunea pentru toate acestea devine mult mai clară. Aici, apa care a coborât din munți este eliberată cu o forță calculată și trimisă cu viteză spre turbine masive care se învârt sub presiune și transformă mișcarea apei în electricitate. Acea electricitate va alimenta orașe și sate, fabrici și case, oferind, sperăm, o oarecare ușurare în fața iernilor aspre și, poate, o economie mai puțin dependentă de lumea exterioară.
Aproape de șantier, inginerul italian Andres – parte a echipei companiei italiene Webuild, care supraveghează lucrările principale la Barajul Rogun – vorbește cu entuziasm. Arătând spre munte și apoi spre albia râului, le spune celor prezenți că, la finalizare, barajul va avea o înălțime de 335 de metri, ceea ce îl va face unul dintre cele mai înalte din lume. Centrala electrică a fost, de asemenea, proiectată cu șase unități masive capabile să producă aproximativ 3.600 de megawați de electricitate. Acesta, explică el, este un sistem integrat complet: un baraj cu miez de argilă, tuneluri hidraulice, o centrală electrică subterană și turbine colosale care vor intra treptat în funcțiune pe măsură ce fazele proiectului sunt finalizate. „Am îmblânzit literalmente puterea muntelui”, spune el. „Nu construim deasupra naturii; mai degrabă, încercăm să o înțelegem și să-i valorificăm energia în siguranță.”
Astăzi, Rogun ocupă un loc în imaginarul național ca „Proiectul Secolului”. Această națiune muntoasă poate că nu are rezerve vaste de petrol, dar posedă altceva: râuri care se prăvălesc de pe vârfurile munților, care pot fi transformate în energie. Astfel, barajul reprezintă pariul Tadjikistanului pe propria geografie și o încercare de a transforma adversitatea în putere. Cu toate acestea, acest pariu nu este lipsit de riscuri. După cum spune managerul italian, un proiect de o asemenea amploare necesită finanțare masivă, gestionare meticuloasă, garanții stricte de siguranță și un echilibru delicat cu țările din aval, care monitorizează îndeaproape debitele de apă. Din punct de vedere geografic și politic, apa care se acumulează în spatele barajului nu aparține doar Tadjikistanului; face parte dintr-un sistem regional sensibil de apă.
„Muntele de aici nu este doar un obstacol, ci o parte a puterii proiectului. Nu construim deasupra naturii; mai degrabă, încercăm să o înțelegem și să-i valorificăm energia în siguranță.”
Pe drumul de întoarcere spre Dușanbe, munții încep treptat să se retragă, dar imaginea barajului persistă. Tunelurile întunecate, turbinele care așteaptă, camioanele grele și râul care curge încăpățânat printre stânci; împreună, ele rezumă relația Tadjikistanului cu apa. Când ajungi în capitală seara, iar luminile strălucesc de-a lungul Bulevardului Rudaki, este greu să nu le vezi altfel. Electricitatea nu este doar o utilitate obișnuită. Este o extensie a acelui râu îndepărtat, a acelui munte deschis și a acelor tuneluri în care oamenii lucrează nevăzuți de cea mai mare parte a populației.
De ce este important:
Barajul Rogun nu este doar un proiect energetic; el reprezintă o piatră de hotar pentru Tadjikistan, o țară care se confruntă cu provocări economice și energetice severe. Finalizarea sa ar putea transforma radical peisajul energetic al Asiei Centrale, oferind o sursă stabilă de electricitate pentru milioane de oameni și reducând dependența de importurile de energie. În același timp, proiectul ridică întrebări complexe privind gestionarea resurselor de apă transfrontaliere, relațiile cu țările vecine, precum Uzbekistanul, și impactul asupra mediului. Înțelegerea acestui proiect este esențială pentru a aprecia modul în care națiunile în curs de dezvoltare încearcă să-și valorifice resursele naturale pentru a-și asigura un viitor mai prosper, dar și pentru a evalua riscurile și compromisurile implicate în astfel de megaproiecte.
