Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunțat că forțele sale au lovit trei vase iraniene, inclusiv un tanc petrolier în apropierea insulei Kharg – hub-ul prin care Iranul exporta 90% din țițeiul său înainte de război. Un alt tanc a fost lovit lângă Jask, iar o navă fără încărcătură a fost atinsă în Golful Oman, după ce echipajul a fost evacuat. Potrivit CENTCOM, aceste atacuri au venit ca răspuns la lansarea de rachete balistice iraniene împotriva unui portavion american și a unui distrugător, care au reușit să evite loviturile. „Dacă trageți în două dintre navele noastre, vă vom impune un cost economic și mai mare – scoatem din joc trei dintre ale voastre”, a declarat amiralul Brad Cooper, comandantul CENTCOM.
Gărzile Revoluționare Islamice (IRGC) au confirmat lansarea „mai multor rachete balistice” asupra portavionului și distrugătorului american, acuzându-le de „hărțuirea navelor iraniene” și de participare la blocada navală. Analistul de apărare Wolfgang Pusztai a declarat pentru Al Jazeera că aceasta este o dezvoltare extrem de semnificativă: „Iranienii nu au vizat doar două nave obișnuite – au vizat un distrugător cu rachete și, remarcabil, un portavion... coloana vertebrală a campaniei americane împotriva Iranului. Nu este o surpriză că americanii au ripostat.”
Iranul a anunțat apoi că a vizat și trei tancuri petroliere care traversau ceea ce a numit o „rută neautorizată” în Strâmtoarea Hormuz, precum și trei nave legate de SUA în alte zone. Marina IRGC a avertizat toate navele din Golf sau din apropierea strâmtorii să nu fie „amăgite” de armata americană și să se abțină de la „orice mișcare suspectă menită să tranziteze căi navigabile neautorizate”. Duminică, Iranul a susținut că a lovit o navă americană fără pilot care încerca să intre în strâmtoare.
Washingtonul a justificat atacurile asupra tancurilor iraniene prin faptul că acestea făceau parte dintr-o rețea umbră de miliarde de dolari care finanțează IRGC și aliații săi regionali. Iranul s-a bazat mult timp pe o flotă umbră pentru a ocoli sancțiunile și a vinde petrol, o sursă de venit care a devenit și mai importantă de când SUA au început blocada porturilor iraniene în aprilie. Ca răspuns, Iranul a închis efectiv Strâmtoarea Hormuz – prin care trecea 20% din aprovizionarea mondială cu petrol – ca represalii pentru atacurile americano-israeliene care au început pe 28 februarie. Înainte de război, aproximativ 20 de milioane de barili de petrol traversau zilnic această rută.
Hassan Ghashghavi, parlamentar și purtător de cuvânt al Comisiei pentru Securitate Națională a Parlamentului iranian, a declarat că atacurile asupra navelor de război americane fac parte dintr-un „război existențial cu America”, argumentând că blocada navală a Washingtonului „nu ar fi trebuit să existe niciodată”. El a adăugat că americanii, fiind departe, nu percep acest război ca fiind existențial, spre deosebire de iranieni.
Între timp, SUA continuă să exercite presiuni atât militare, cât și economice asupra Iranului pentru a redeschide ruta. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a anunțat un pachet de măsuri economice menite să vizeze interesele financiare ale Teheranului la nivel global, inclusiv petrolul, pentru a împiedica alte țări și companii să facă afaceri cu Iranul. Aceste declarații vin în ciuda asigurărilor Washingtonului că Strâmtoarea Hormuz este deschisă și că zeci de nave care transportă milioane de barili o tranzitează zilnic.
Cu toate acestea, cifrele reale par să spună o altă poveste. Datele de la firma de analiză maritimă Kpler arată că doar șase vase au traversat strâmtoarea miercuri, 11 marți și cinci luni, cu o medie de doar 13 nave pe zi în ultimele 10 zile. Prețul petrolului Brent a închis vineri la 96,28 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din 24 iulie, față de aproximativ 70 de dolari înainte de război. Prețurile la gaze și petrol din SUA au explodat, iar motorina a atins un record istoric de 5,85 dolari pe galon – un moment extrem de delicat pentru președintele Trump, cu alegerile de la jumătatea mandatului în noiembrie.
Sondajele arată că majoritatea americanilor se opun războiului, iar popularitatea lui Trump a scăzut dramatic. Un sondaj Reuters/Ipsos realizat la sfârșitul lunii august arată că doar 31% dintre americani susțin războiul, în timp ce 63% sunt împotrivă. Ratingul de aprobare al lui Trump a scăzut la 33%, de la 40% de la începutul conflictului.
Sina Azodi, directorul programului de studii din Orientul Mijlociu la Universitatea George Washington, consideră că aceste schimburi de lovituri marchează o escaladare a conflictului de șase luni. El crede că niciuna dintre părți nu va ceda, pentru că „nu va arăta bine pentru ele, așa că singura opțiune este escaladarea”. Azodi anticipează mai multe ciocniri între iranieni și americani, cu riscul unor erori de calcul și victime civile, în special de partea iraniană. „Câștigătorul va fi cel care poate accepta mai multe costuri și pedepse”, a concluzionat el.
Ali Akbar Dareini, analist la Centrul pentru Studii Strategice din Teheran, a subliniat că atacurile americane asupra tancurilor iraniene sunt o „problemă majoră” pe care Iranul nu-și poate permite să o lase „fără răspuns”. „O face Iranul să se predea? Nu. O obligă, o stimulează să riposteze și mai dur”, a spus Dareini. El a adăugat că Iranul face deja pregătiri pentru a sparge blocada și are planuri să se asigure că prețul petrolului va depăși 100 de dolari pe baril.
De ce este important:
Acest conflict naval din Strâmtoarea Hormuz nu este doar o confruntare militară între două superputeri – este o luptă care afectează direct buzunarul fiecărui cetățean al lumii. Prin această rută trece o cincime din petrolul global, iar blocarea ei a dus deja la creșterea prețurilor la energie la nivel mondial. Fiecare escaladare înseamnă prețuri mai mari la pompă, inflație și incertitudine economică globală. Mai mult, acest conflict testează limitele dreptului internațional maritim și stabilește un precedent periculos: atacarea navelor comerciale devine o armă de război acceptabilă. În contextul în care ambele părți refuză să cedeze, lumea se îndreaptă spre o criză energetică prelungită, cu consecințe imprevizibile pentru economia globală și pentru securitatea regională. Este esențial să înțelegem dinamica acestui conflict pentru a anticipa următoarele mișcări și impactul lor asupra vieții noastre de zi cu zi.
