Această declarație contrazice frontal poziția procurorului-șef din comitatul Tompkins, Matthew Van Houten, care luni afirma că presupusa victimă nu a susținut niciodată că ar fi fost violată. Mai mult, procurorul a declarat că, în declarația din 2024 luată de poliția universității, femeia „nu a susținut că a fost drogată împotriva voinței ei sau violată în grup. Dimpotrivă, declarația ei descria participarea la consumul de droguri și la actul sexual ca fiind voluntară, conștientă și consensuală”.
Diferența dintre cele două versiuni nu este una minoră. Ea ridică întrebări serioase despre felul în care au fost consemnate declarațiile victimei, despre ce a ajuns pe masa procurorului și despre ce s-a pierdut pe drum. NPR i-a cerut explicit lui Giuffra să confirme, pentru înregistrare, că clienta sa a făcut acea afirmație exactă. Răspunsul lui, trimis prin mesaj text, a fost sec și tranșant: „Da, a făcut-o”.
Cazul a căpătat proporții naționale după ce CBS News New York a relatat miercuri despre existența unei transcrieri a interviului dintre un anchetator al Departamentului de Poliție al Universității Cornell și presupusa victimă. NPR nu a reușit să obțină o copie a acestor transcrieri, însă dezvăluirea a declanșat un val de reacții publice. Van Houten a recunoscut, miercuri seara, pentru postul local WSKG, că nu citise relatarea completă a declarațiilor detaliate ale femeii, în care aceasta descria în repetate rânduri că a fost agresată sexual. Abia acum, sub presiunea opiniei publice, procurorul spune că încearcă să obțină transcrierea interviului de la universitate.
„Dacă este reală, ar fi trebuit să fim informați absolut despre tot ce i-a spus Jane Doe poliției și ce nu se regăsea în declarația ei de șase pagini”, a declarat Van Houten pentru WSKG. El a adăugat că transcrierea respectivă face parte din ancheta confidențială derulată de Cornell în baza legislației Title IX, care reglementează discriminarea pe criterii de gen în instituțiile de învățământ care primesc finanțare federală. Procurorul a mai spus că nu știe când va primi documentul de la universitate „sau dacă Cornell va opune rezistență la predarea lui”.
Întrebată de NPR dacă poliția campusului i-a furnizat procurorului toate informațiile din ancheta sa, inclusiv declarațiile repetate ale femeii despre agresiune, universitatea nu a răspuns solicitării de comentariu. Tăcerea instituției nu face decât să alimenteze suspiciunile într-un dosar în care, până în acest moment, nu s-a formulat nicio acuzație penală împotriva celor șapte bărbați pe care tânăra îi acuză că au drogat-o și au agresat-o timp de mai multe ore, în octombrie 2024.
În mijlocul acestui scandal, la jumătatea lunii septembrie, presupusa victimă a depus o acțiune în justiție împotriva celor șapte bărbați, dar și împotriva Universității Cornell, pe care o consideră responsabilă pentru modul în care a gestionat situația. După avalanșa de critici publice la adresa universității și a procurorului local, instituția a anunțat miercuri seara că va aduce un consilier juridic extern pentru a realiza o anchetă independentă privind felul în care a fost tratat cazul.
Este un gest care, deși tardiv, semnalează că presiunea publică își face efectul. Însă pentru Jane Doe, care așteaptă de doi ani ca vocea ei să fie auzită și crezută, fiecare zi de întârziere cântărește enorm. Cazul ei readuce în discuție o problemă dureroasă și recurentă: felul în care sistemul judiciar și instituțiile de învățământ tratează victimele agresiunilor sexuale, cât de ușor pot fi declarațiile lor reinterpretate, fragmentate sau ignorate și cât de greu este, de fapt, pentru o tânără să fie crezută atunci când spune că a fost violată.
Contradicția dintre cele două versiuni — cea a avocatului, susținută de transcrieri, și cea a procurorului, bazată pe o declarație de șase pagini — ridică întrebări care depășesc acest caz particular. Cine a transcris declarația? Ce s-a omis? De ce procurorul nu a citit integral materialul înainte de a face declarații publice categorice? Și, poate cel mai important, de ce a fost nevoie de presa națională și de reacția publică pentru ca aceste documente să fie cerute și analizate?
NPR precizează, ca de fiecare dată, că nu oferă și nu acceptă bani pentru relatări sau interviuri și că oricine face o astfel de ofertă nu este angajat al postului și nu reprezintă NPR. Este o precizare standard, dar relevantă într-un context în care credibilitatea instituțiilor este pusă la îndoială.
Rămâne de văzut ce va scoate la iveală ancheta independentă anunțată de Cornell și dacă procurorul Van Houten va reuși să obțină transcrierea completă a interviului. Cert este că acest caz a devenit un test pentru întregul sistem: pentru universitate, pentru procuratură și pentru modul în care societatea americană alege să trateze vocile femeilor care îndrăznesc să spună „am fost violată”.
De ce este important:
Acest caz nu este doar despre o singură studentă și despre o singură noapte de coșmar. El scoate la suprafață o problemă sistemică: felul în care declarațiile victimelor agresiunilor sexuale pot fi minimizate, reinterpretate sau pur și simplu ignorate de autorități. Contradicția dintre avocatul care susține că are dovezi scrise și procurorul care afirmă că victima nu a spus niciodată că a fost violată ridică întrebări grave despre transparența și competența instituțiilor implicate. Mai mult, faptul că universitatea a refuzat să comenteze și că procurorul recunoaște că nu a citit integral declarațiile victimei arată cât de fragile pot fi garanțiile pentru cei aflați în situații vulnerabile. Într-o epocă în care mișcarea #MeToo a promis că vocile femeilor vor fi ascultate, cazul de la Cornell demonstrează că lupta pentru dreptate și pentru a fi crezut este departe de a se fi încheiat. Modul în care va fi soluționată ancheta independentă va trimite un semnal puternic despre cine este protejat cu adevărat de sistem și cine rămâne, în continuare, singur în fața nedreptății.
