Totul a început cu scurgerile de informații din platforma Hondurasgate și de la canalul spaniol Canal Red, la sfârșitul lunii aprilie. Acestea au dezvăluit înregistrări audio incriminatoare despre manevrele recente ale Statelor Unite și Israelului în America Latină. Un set de înregistrări indică, de exemplu, că Israelul a finanțat eliberarea din închisoare a fostului președinte hondurian Juan Orlando Hernandez, care ispășea o pedeapsă de 45 de ani în SUA pentru trafic de droguri și alte infracțiuni. Conform articolului de pe site-ul Hondurasgate, Hernandez va juca acum un rol cheie în implementarea planurilor militare și economice ale SUA și Israelului în regiune.
Denumirea „Hondurasgate” este, desigur, o aluzie la „Watergate”, celebrul scandal politic care a zguduit Washingtonul în anii 1970 și a pus capăt președinției lui Richard Nixon. Și totuși, scandalul actual nu a reușit să scandalizeze. Știrile au fost în mare parte ignorate de mass-media corporatistă occidentală, deși diverse publicații în limba spaniolă le-au relatat. Există câteva motive posibile pentru această lipsă de interes.
Primul este că SUA și complicele său israelian au o lungă istorie de murdării în America Latină – înarmarea dictatorilor de dreapta, instruirea escadroanelor morții în arta măcelăririi țăranilor etc. – ceea ce face ca scurgerile din Honduras să fie mai puțin șocante. Al doilea, poate, este că lumea a atins un nivel atât de abominabil încât nimic nu ne mai șochează cu adevărat.
Merită să ne amintim că Hernandez, un infractor condamnat, a fost grațiat de președintele american Donald Trump – un alt infractor condamnat – în decembrie, cu doar o lună înainte ca Trump să supravegheze răpirea președintelui venezuelean Nicolas Maduro pe baza unor acuzații false de narcoterrorism. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu nu a pierdut timpul și a felicitat armata americană pentru „operațiunea perfectă” din Caracas. Nu contează că a fost ilegală în orice mod posibil – la fel ca și cealaltă tactică inedită a lui Trump de a arunca în aer la întâmplare bărci în apropierea Venezuelei și de a ucide extrajudiciar oamenii de la bord.
Abia începuserăm să procesăm răpirea lui Maduro, când Trump a pornit într-o nouă misiune de a înfometa Cuba și de a împiedica viața pe insulă. Apoi, la sfârșitul lunii februarie, SUA și Israelul au decis să lanseze un război nebunesc împotriva Iranului, implicând Orientul Mijlociu și împingând întreaga planetă spre apocalipsă. Pe 7 aprilie, șeful statului american a avertizat foarte profesionist iranienii că „o întreagă civilizație va muri în seara asta, pentru a nu mai fi niciodată readusă la viață”.
Adăugați la toate acestea genocidul în curs al Israelului în Fâșia Gaza, care continuă nestingherit cu sprijinul SUA, în ciuda unui așa-zis „armistițiu” și care a ucis oficial aproape 73.000 de palestinieni. La începutul acestui an, o investigație Al Jazeera Arabic a dezvăluit că mii de palestinieni au fost „evaporați” în Gaza datorită arsenalului israelian de muniții termice și termobarice fabricate în SUA, care „vaporizează” corpurile umane. Nici așa-numitul „armistițiu” din Liban nu a oprit Israelul să continue crimele în masă și să pulverizeze sudul țării.
Între timp, televangelista Paula White-Cain, șefa Biroului pentru Credință de la Casa Albă și consilierul spiritual personal al lui Trump, a îndemnat credincioșii să doneze 10% din venitul lor brut ministerului său pentru a ajuta, printre altele, Israelul victimizat să se pună pe picioare.
Pe scurt, știrile de zi cu zi par acum o versiune bolnavă a site-ului satiric The Onion. Dar omniprezența scandalului are, în cele din urmă, un efect de desensibilizare. Bombardați de stimuli șocanți din toate direcțiile, încetăm să mai fim șocați. Într-o anumită măsură, desigur, acest lucru a fost întotdeauna cazul. Israelul a masacrat întotdeauna arabi, SUA a provocat întotdeauna haos în fiecare colț al globului, iar politicienii au spus și au făcut întotdeauna lucruri ridicole.
Dar Trump și Netanyahu duc lucrurile la un alt nivel, în parte datorită unei pulsiuni megalomane comune de a comite acte de barbarie necontrolate cu impunitate, și în parte pentru că propagarea atrocităților internaționale poate fi o distragere utilă de la scandalurile interne. La urma urmei, de ce să te ocupi de acuzațiile de corupție sau de dosarele Epstein când poți comite un genocid și bombarda Iranul?
În timp ce Netanyahu preferă să păstreze un fel de compunere în stil Hannibal Lecter în relațiile sale publice, Trump nu se abține. Pe 7 mai, a postat o tiradă tipic suprarealistă pe platforma sa Truth Social, în care a relatat un atac american asupra dronelor iraniene, care „au căzut atât de frumos în Ocean, exact ca un fluture care cade în mormânt!” Președintele a continuat să precizeze că „Iranul nu este o țară normală” și este condus de „NEBUNI”.
Desigur, iranienii nu sunt cei care încarcă imagini generate de AI cu ei înșiși ca Iisus – sau în slip de baie AI și scaun gonflabil auriu în bazinul reflectorizant al Memorialului Lincoln, de altfel. Într-adevăr, scanând producția social media a lui Trump, am uneori flashback-uri cu mine stând la coadă la supermarket cu mama mea, privind titlurile tabloidelor pe raft: „PREȘEDINTELE CLINTON CĂLĂREȘTE O UFO!”, „HILLARY CLINTON ADOPTĂ UN COPIL EXTRATERESTRU” și altele asemenea.
Un posibil concurent recent pentru tabloide – dar pentru că este 100% adevărat – are legătură cu sărbătoarea de 50 de ani, pe 6 mai, a ministrului Securității Naționale al lui Netanyahu, Itamar Ben-Gvir. Tortul său de ziua de naștere a fost decorat cu o spânzurătoare aurie, în onoarea unei noi legi care autorizează pedeapsa cu moartea pentru prizonierii palestinieni, dar nu și pentru cetățenii evrei ai Israelului. La sărbătoare, Ben-Gvir a primit un telefon de la Netanyahu, cu care a râs cu poftă după ce premierul i-a ghicit fermecător vârsta de 17 ani.
Și cu toate scandalurile din care putem alege în acest moment, normalizarea scandalului este și ea destul de scandaloasă.
De ce este important:
Acest articol evidențiază un fenomen periculos: normalizarea abuzurilor de putere și a crimelor internaționale. Într-o eră în care știrile șocante devin rutină, riscul de a deveni indiferenți față de suferința umană și de a accepta impunitatea ca pe o normă este imens. Înțelegerea acestui mecanism este crucială pentru a nu pierde capacitatea de a reacționa și de a cere socoteală celor care încalcă dreptul internațional și valorile fundamentale ale umanității.
