Mariam lucra pentru Associated Press (AP), una dintre cele mai mari agenții de presă din lume. Pe 23 martie 2024, se afla în interiorul Spitalului Nasser din Khan Younis, unul dintre puținele locuri care mai funcționau ca adăpost pentru mii de civili palestinieni. Spitalele, conform dreptului internațional umanitar, ar trebui să fie zone protejate. Dar în războiul din Gaza, nimic nu mai este sacru. Forțele israeliene au lovit spitalul, iar Mariam a fost ucisă pe loc. Avea doar 29 de ani și visa să devină vocea celor fără voce.
Tatăl ei, Riyad, a povestit pentru Al Jazeera, la un an de la tragedie, că încă nu a primit niciun răspuns, nicio anchetă, nicio recunoaștere a vinovăției. „Fiica mea nu a murit pentru o cauză politică. A murit pentru că a vrut să spună adevărul. Și acum, lumea se preface că nu vede nimic”, a spus el, cu glasul tremurat. Riyad a încercat să contacteze oficiali internaționali, organizații pentru drepturile omului, chiar și guvernul american, deoarece AP este o instituție americană. Dar toate ușile au rămas închise.
Moartea lui Mariam nu este un caz izolat. Potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ), peste 100 de jurnaliști și lucrători media au fost uciși în Gaza de la începutul războiului, în octombrie 2023. Este cel mai mare număr de jurnaliști uciși într-un conflict într-o perioadă atât de scurtă, în istoria recentă. Majoritatea au fost palestinieni, dar au fost și jurnaliști străini. Israelul a fost acuzat în mod repetat că vizează în mod deliberat presa, pentru a împiedica documentarea crimelor de război. De fiecare dată, armata israeliană a negat, spunând că „nu vizează jurnaliștii” și că „incidentele sunt în curs de investigare”. Dar anchetele nu au dus niciodată la condamnări.
Mariam Dagga era cunoscută pentru reportajele sale curajoase din zonele cele mai periculoase. Colegii ei de la AP o descriu ca pe o profesionistă desăvârșită, mereu cu zâmbetul pe buze, chiar și atunci când bombele cădeau în jurul ei. Ea a acoperit războiul din 2014, protestele de la Marșul Întoarcerii din 2018 și, bineînțeles, ultimul război, care a început după atacul Hamas din 7 octombrie 2023. În acele luni de coșmar, Mariam a rămas în Gaza, refuzând să plece, deși avea ocazia. „Dacă plec, cine va spune lumii ce se întâmplă aici?”, le spunea ea prietenilor.
Atacul asupra Spitalului Nasser a fost unul dintre cele mai sângeroase episoade ale războiului. Sute de civili, inclusiv pacienți și personal medical, se refugiaseră acolo. Israelul a susținut că spitalul ascundea un centru de comandă Hamas, o acuzație pe care personalul medical a negat-o vehement. Dovezile prezentate de Israel au fost considerate slabe de către organizațiile internaționale. Cu toate acestea, spitalul a fost bombardat, iar Mariam a fost printre victime. Ea nu era o țintă militară legitimă. Era o jurnalistă, o civilă, o ființă umană.
La un an de la moartea ei, tatăl ei spune că nu mai are speranță în justiția internațională. „Am încercat tot. Am scris scrisori, am făcut apeluri, am vorbit cu diplomați. Toți îmi spun că „investighează”. Dar nu se întâmplă nimic. Este o farsă”, a declarat Riyad. El a adăugat că singura lui consolare este că fiica lui a murit făcând ceea ce iubea, dar că niciun părinte nu ar trebui să-și îngroape copilul pentru o astfel de „onoare”.
Cazul lui Mariam a fost ridicat și în fața Curții Penale Internaționale (CPI), care a deschis o anchetă privind posibile crime de război în teritoriile palestiniene. Dar Israelul nu este membru al CPI și refuză să coopereze. Statele Unite, aliatul principal al Israelului, au blocat în mod repetat eforturile de a trage la răspundere oficialii israelieni. În acest context, impunitatea pare a fi regula, nu excepția.
Jurnaliștii din Gaza plătesc un preț uriaș pentru a ne aduce știrile. Ei lucrează fără echipament de protecție, fără hrană suficientă, fără apă curată, fără electricitate. Mulți dintre ei și-au pierdut familiile, casele, totul. Și totuși, continuă să transmită. Mariam Dagga este un simbol al acestei rezistențe. Moartea ei nu a fost doar o tragedie personală, ci o pierdere pentru întreaga lume, care are acum mai puține voci care să spună adevărul.
În timp ce scriu aceste rânduri, mă gândesc la Riyad Dagga, un tată care își vizitează mormântul fiicei în fiecare vineri, așa cum făcea înainte să o piardă. El îi aduce flori, chiar dacă florile sunt rare în Gaza. Îi vorbește, chiar dacă știe că nu poate primi răspuns. Îi spune: „Mariam, lumea te-a uitat. Dar eu nu te voi uita niciodată.” Și are dreptate. Pentru că atâta timp cât există oameni ca Riyad, care cer dreptate, și jurnaliști care își riscă viața pentru adevăr, speranța nu este pierdută. Dar întrebarea rămâne: cât timp va mai dura până când comunitatea internațională va acționa, în loc să se uite în altă parte?
De ce este important:
Acest articol nu este doar despre moartea unei jurnaliste. Este despre criza mai largă a impunității în conflictul israeliano-palestinian. Uciderea lui Mariam Dagga și a altor zeci de jurnaliști în Gaza reprezintă o amenințare directă la adresa libertății presei și a dreptului publicului de a fi informat. Fără jurnaliști curajoși care să documenteze realitatea din zonele de conflict, crimele de război rămân ascunse, iar victimele sunt uitate. Este esențial ca presa internațională și organizațiile pentru drepturile omului să continue să facă presiuni pentru o anchetă independentă și pentru tragerea la răspundere a făptașilor. Altfel, mesajul transmis este că viața unui jurnalist palestinian valorează mai puțin decât a altora, iar adevărul devine prima victimă a războiului.
