Orcile, cunoscute și sub numele de „balene ucigașe”, sunt de multă vreme recunoscute pentru comportamentele lor surprinzătoare. De la purtarea somonilor pe cap, ca pe niște pălării, până la scufundarea bărcilor de către adolescenți, aceste mamifere marine par să aibă o imaginație debordantă. „Sunt ca niște pisici”, spune Robert Pitman, ecologist marin la Universitatea de Stat din Oregon, care nu a fost implicat în studiu. „Le place să chinuie prada și non-prada deopotrivă.”
Dar de ce ar face orcile așa ceva? Cercetătorii au două teorii principale. Prima este legată de hrănire. Peștii-lună (Mola mola) pot cântări până la o tonă și au o piele incredibil de densă, cauciucoasă și groasă de câțiva centimetri. „Nu pare să fie mare lucru de mâncat pe un pește-lună”, spune Pitman. Orcile mai în vârstă, care se hrănesc cu rechini, au adesea dinții uzați până la gingii, iar puii fără dinți se confruntă cu aceleași probleme. Lovirea cu capul ar putea fi o metodă eficientă de a transforma această pradă dificilă în „bucăți de mărimea unei mușcături”, explică Higuera. „Orcile nu au mâini sau unelte pentru a sfâșia prada”, adaugă el, așa că această tehnică este „incredibil de practică”.
A doua teorie este că ar putea fi doar o joacă. Orcile sunt cunoscute pentru comportamente „jucăușe”, iar în cele două cazuri documentate – unul filmat de Ayres în iulie 2024 și altul de un operator turistic în septembrie – există elemente de joc social, ca un sport: o orcă „servește” peștele, iar cealaltă lovește. Higuera spune că ar putea fi și o formă de îngrijire parentală, adulții pregătind mâncare pentru puii fără dinți. „Este probabil o activitate socială care combină hrănirea cu distracția”, spune el, dar ar dori să vadă mai multe exemple înainte de a trage concluzii. Dacă, de exemplu, adulții ar face asta fără ca puii să fie prezenți și nu ar mânca deloc peștele sfărâmat, atunci ar fi clar că este doar divertisment.
Până acum, acest comportament a fost observat doar în Baja California, dar Pitman se întreabă dacă și alte orci din lume practică această „inovație”. Higuera crede că este probabil o „cunoaștere culturală” limitată la câteva grupuri din zonă. El nu știe dacă aceleași orci au fost implicate în ambele cazuri, dar este fascinat de posibilitatea ca acest obicei să fie transmis de la o generație la alta.
Pitman laudă autorii pentru că au elucidat acest comportament. „Am văzut de multe ori orci care țineau pești-lună în gură ca pe o cutie mare de pizza și nu știam ce făceau. Poate că acum știu”, spune el. Cu toate acestea, avertizează: „Pentru vreun căutător de senzații tari care face snorkeling, sperând să vadă orcile, ar trebui să aibă grijă să nu ajungă el însuși ca o cutie de pizza.”
De ce este important:
Acest studiu nu doar că dezvăluie o latură fascinantă a comportamentului orcilor, dar ne ajută să înțelegem mai bine inteligența și adaptabilitatea acestor animale. Într-o lume în care ecosistemele marine sunt amenințate de schimbările climatice și de activitățile umane, cunoașterea modului în care orcile își procură hrana și interacționează social poate contribui la eforturile de conservare. De asemenea, ne reamintește că natura este plină de surprize și că, uneori, chiar și cele mai „nebunești” comportamente au o logică evolutivă profundă.
